Fascinatia iubirilor trecute

Personajele își spun poveștile, își șoptesc dorurile și uneori își așteaptă mântuirea. Vor să fie înțelese, iertate, au așteptări și dorințe. Trăiesc drame și își doresc iubirea. Sunt oameni obișnuiți care își trăiesc viața printre alți oameni obișnuiți.  Cartea vorbește despre emoțiile umane, reinventare și speranță, despre devenire, căutarea sinelui și efortul fiecăruia de a-și găsi locul într-o lume aparent indiferentă. O căutare asiduă, care pune la încercare și călește caractere, care duce la descoperirea pasiunilor și eliberează.      Fascinația iubirilor trecute... este o carte despre oameni și societate, despre existență și lume, dar și despre cum fiecare își poartă propria singurătate printre semenii săi, călăuzit de dorințe mai mult sau mai puțin deșarte. Un roman psihologic, între paginile căruia Daniela Simulescu conturează personaje complexe, încrâncenate în propriile aspirații, care oscilează între un ideal subiectiv, discutabil, și o realitate înșelătoare și difuză. La prima vedere, ar putea părea că autoarea ne așterne în față o lume banală, a parveniților, populată de indivizi încărcați de ipocrizie, purtându-ne prin universul psihologic și emoțional, atât de amănunțit și profund reliefat, al unor personaje avide de putere și de statut social, care nu au nicio reținere în a-i înșela pe ceilalți, fără a-și da seama că, de fapt, se înșeală pe ele însele. Fiecare dintre aceste personaje pare că își are dreptatea lui și, în același timp, fiecare dintre ele totuși se află într-o eroare profundă, care îl îndepărtează de lumina și îl aruncă în tenebrele unei existențe zbuciumate și nefericite, posedate de demoni ai remușcării, ai rătăcirilor printre amintiri și iluzii destrămate, dar și egoistă și plină de indiferență față de ceilalți. Și totuși, dincolo de a fi doar un roman care și-a propus să confirme toate stereotipurile și prejudecățile negative cultivate în timp despre bărbat și femeie, răsturnând imaginea ideatică a basmului clasic în care „prințul” își întâlnește „prințesa”, iar animus și anima realizează conjuncția unei totalități spirituale aducătoare de fericire până la adânci bătrâneți, cartea de față vine să surprindă complexitatea și imprevizibilitatea naturii umane, care poartă în ea o urmă de divinitate, ce o poate călăuzi, chiar și atunci când totul pare pierdut, pe drumul către lumină, care nu înseamnă neapărat ascensiunea socială, ci mai degrabă înțelegerea și iertarea, fără de care nu ar fi posibilă împăcarea cu sine și cu ceilalți. Și, tot așa, în final, povestea croită de Danielă Simulescu vine să ne releve un adevăr prețios, și anume că viața oferă fiecăruia experiențele de care are nevoie și pe care, mai mult sau mai puțin conștient, le caută sub iluzia unui liber arbitru, a cărui „voință” oscilează permanent între principiul plăcerii și cel al realității, ambele cochetând, mai mult sau mai puțin șăgalnic, cu ereditatea, zestrea genetică și, implicit, cu un anumit statut social, moștenit de protagonistul de referință. Cartea de față ne introduce în mijlocul unei povesti sau, mai bine spus, al unor povești existențiale, care ne semnalează că viața ni se desfășoară sub spectrul fatalității faptului că „dorințele ne înșeală, timpul ne trădează, iar moartea își râde de grijile noastre. Viața înseamnă chin!” , arătându-ne totuși că există o cale către izbăvire, aceea de a asculta copilul din noi, fără a-i trăda și perverti inocență, acea inocentă care ne ajută să ne înțelegem pe noi și pe ceilalți, să iertăm, să dăruim și să ne dăruim. - Mihai-Bogdan MARIAN