Fata care a baut luna

Nori grei de nefericire atârnă deasupra Protectoratului: an de an, locuitorii sunt nevoiți să sacrifice câte un bebeluș că vrăjitoarea cea rea să nu se răzbune pe ei.   De cealaltă parte a zidurilor orașului se întinde Mlaștina plină de pericole, unde trăiește Xan, bătrâna care an de an ia copiii aleși pentru sacrificiu și îi duce tocmai în celălalt capăt al pădurii, unde îi lăsă în grija oamenilor din Orașele Libere.   Pe drum, Xan îi ține pe copii la piept și le dă să bea lumina stelelor. O dată, o singură dată, din greșeală, bătrâna hrănește o fetiță cu lumina lunii, dându-i astfel puteri magice neînchipuit de mari și legându-și pe vecie destinul de al fetei care a băut luna.   Imposibil de lăsat din mână! Fata care a băut luna e la fel de captivantă și de complexă ca Peter Pân și Vrăjitorul din Oz. - The New York Times Book Review Fragment din cartea "Fata care a băut luna" de Kelly Barnhill "-Și pe urmă, insista ea, într-o noapte, bunica n-a observat că luna a răsărit pe cer plină și aproape. S-a întins după lumina stelelor și ți-a dat din greșeală raze de lună. și astfel ai devenit vrăjită, draga mea. Așa a ajuns magia la tine. Ai băut cu sete lumina lunii, iar acum ai în tine luna. Parcă nici nu stătea Luna pe jos, ci doar o imagine a Lunei. Nici măcar nu clipea. Avea chipul împietrit. Xan flutura mână în fața ei și nu se întâmplă nimic. Absolut nimic. - Vai de mine, zise Xan. Vai de mine, vai de mine, vai de mine. O ridică pe fetiță în brațe și fugi cu ea pe ușă suspinând, în căutarea lui Glerk. Copila avu nevoie de aproape toată după-amiază până să-și revină. -Am cam dat de belea, zise Glerk. - Nici vorbă, ripostă Xan. Sunt sigură ceva temporar, adăugă ea, de parcă vorbele puteau transforma realitatea. Dar nu era ceva temporar. Ce se petrecea era consecința vrăjii lui Xan: fetița nu mai era în stare să învețe despre magie. Nu putea auzi, nu putea rosti și nu putea nici măcar înțelege cuvântul. De fiecare dată când auzea ceva legat de magie, cunoștința ei, inteligență, până și sufletul din ea păreau pur și simplu să dispară. Fie cunoașterea fusese absorbită în sâmburele din creierul Lunei, fie dispăruse cu totul. - Ce ne facem când ajunge la vârsta potrivită? întrebă Glerk. Cum ai s-o mai înveți? „Pentru că atunci sigur vei muri", se gândi Glerk fără să zică asta cu voce tare. „Magia ei va înflori, a ta se va topi, iar tu, draga mea Xan cea de cinci sute de ani, nu vei mai avea în tine magie care să te țină în viață."