Cartea Fata cea buna PDF

New York Times Bestseller Într-o seară, Mia Dennett intră într-un bar unde ar trebui să se întâlnească cu iubitul ei, cu care are o relație încurcată. Când acesta nu apare, Mia pleacă alături de un străin enigmatic. La prima vedere, Colin Thatcher pare o alegere perfectă pentru o aventură de o noapte. Dar să ajungă acasă la Colin se va dovedi cea mai cumplită greșeala pe care Mia a făcut-o vreodată. Când Mia dispare, mama ei, Eve, și detectivul Gabe Hoffman nu se vor da în lături de la nimic pentru a o găsi și a o aduce acasă. Dar niciunul dintre cei doi nu ar fi putut să prevadă complicațiile emoționale care într-un final le vor distruge lumea în care au trăit până atunci. Cu stilul unui thriller captivant și tensionat, „Fata cea bună“ este un puternic român care îți arată că în familiile perfecte nimic nu este ceea ce pare la prima vedere Am tot urmărit-o în ultimele câteva zile. Știu de unde își face cumpărăturile, cunosc spălătoria ei de haine preferată, am aflat unde lucrează. Nu i-am vorbit până acum. N-aș putea să-i recunosc timbrul vocii. Încă nu știu ce culoare au ochii ei sau cum arată când este îngrozită. Dar urmează să aflu. Un roller coaster întortocheat. Fanii romanului Fața dispărută vor adora la fel de mult și această poveste! - Lisa Gardner Acest debut excelent se citește pe nerăsuflate și este de recomandat fără rezerve! - Library Journal Romanul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparațiile cu Fața dispărută. - Publishers Weekly Un thriller care îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini. - Booklist Fragment din volumul "Fata cea bună" de Mary Kubica:   „- Pare ceva cunoscut acolo?, o întreb, sorbind din cana mea cu cafea. - Este... el?, ezita Mia. - Dacă prin el te referi la psihopatul care te-a răpit atunci da, e el, spune Grace. Oftez. - Este Colin Thatcher. Îi arăt o fotografie. Nu genul de portrete în care ești pus să recunoști infractori, din care a mai văzut, ci o fotografie chiar reușită a lui, dichisit și în haine bune. Ochii Miei trec de la fotografie la desen, comparând personajul. Părul creț. Constituția atletică. Ochii închiși la culoare. Pielea ușor bronzată și aspră. Felul în care își ține mâinile încrucișate în față, iar chipul nu se mai forțează să ascundă un zâmbet. - Ești o artistă bună, o complimentez. - Și am desenat eu asta?, întreabă Mia. Încuviințez. - Au găsit caietul de desen în cabană, printre lucrurile tale și ale lui Colin. M-am gândit că-ți aparține. - L-ai avut cu tine în Minnesota?, întreabă Grace. Mia ridică din umeri. Ochii îi sunt fixați pe cele două imagini cu Colin Thatcher. Sigur că nu știe. Grace știe că soră-sa n-are habar, și totuși o întreabă. Se gândește la același lucru ca și mine: ciudatul o răpește și o duce într-o cabană din Minnesota, iar Mia își ia, dintre toate lucrurile, caietul de desen cu ea? - Ce altceva ai mai luat la tine? - Nu știu, spune Mia, cu vocea abia auzită. - Păi, ce altceva ați mai găsit? De data asta, Grace vorbește cu mine. O urmăresc pe Mia, întipărindu-mi în minte comunicarea ei nonverbală: felul în care degetele ei se tot întind ca să atingă imaginile pe care le are în față, frustrarea care încet, pe nesimțite, o acaparează. De fiecare dată când este pe cale să renunțe și să pună fotografia și desenul deoparte, se întoarce iar la ele, ca și cum și-ar implora mintea: gândește, la naiba, gândește.”