În familia lui Împ, nebunia se aliniază ordonat, că vagoanele unui mărfar: bunica, fiica, fiica fiicei... Împ este schizofrenică și o știe. Cu ajutorul medicamentelor și al psihiatrei, Împ este bine – până când o întâlnește pe Eva Canning, care seamănă tulburător de mult cu tânăra din Față înecându-se, un tablou ce o obsedează din copilărie. Sirena, lup sau fantomă, Eva o bântuie și o aruncă într-un vârtej de vise și amintiri care nu au nimic de-a face cu realitatea. Ca să scape din labirintul obsesiilor, Împ începe să scrie, iar hotarul ce separă închipuirea de realitate și magia de nebunie dispare cu totul. Treptat, autobiografia ei se transformă într-o poveste cu fantome, sirene și vârcolaci, într-un fantasy întunecat și erotic în care nimic nu e ceea ce pare.
