Fata moartă

În saltul disperat dintre două spărturi, care te lasă zăpăcit de țiuitul și vâjâiala din urechi, întins, lipit, aproape sudat cu pământul în care n-ai intrat încă, am nimerit într-o groapă de obuz, cu mâna în ceva rece, vâscos, cleios și puturos, care mă umple de groază și dezgust... Am căzut peste hoituri împuțite de acum două săptămâni și, vreme de o rafală, privesc viermi grași, albi, îngrozitori, roind pe cadavre. În vreme ce mâna mea strânge cu oroare creieri de om. Privindu-mi ca un nebun mâna încleiată, mă aștept să fiu întrebat cu ce drept îi răscolesc trupul aproape prefăcut în nimic!