Feerie pentru altă dată ar fi trebuit, în opinia autorului, să fie o nouă Călătorie la capătul nopții, Celine sperând să reintre în grațiile publicului francez datorită acestui roman. Prima sa parte, publicată în 1952, a fost redactată în nu mai puțin de patru variante în timpul exilului danez. Feeria I apare la editura Gallimard, cea care-i refuzase în 1932 Călătoria la capătul nopții, însă vânzările sunt sub așteptările editorului, dar mai ales ale scriitorului. Din acest motiv, Feeria II, publicată doi ani mai târziu (1954), apare sub titlul Normance la sugestia editorului, în speranța că vânzările vor fi de data asta mai bune. Abia în 1993 cele două părți ale Feeriei vor fi publicate împreună.
Cititorii Feeriei nu vor găsi în paginile ei un roman în sensul clasic al cuvântului, căci Celine își asumă aici rolul de `cronicar`, așa cum o face și în trilogia germană de exemplu, însă vor redescoperi stilul celinian, cu punctele de suspensie (`și mereu trei puncte! ah! veșnicele trei puncte! iarăși peste tot trei puncte!`) ce fracturează textul și-i dau acestuia greutatea emoțională, dar și muzicalitatea.
