Femei bolnave din iubire

Femei bolnave din iubire. Cum să ieși din relații distructive și fără viitor   Cartea de față se adresează tuturor femeilor care suferă din cauza unei iubiri bolnăvicioase. Femei prizoniere în relații imposibile și care le distrug. Femei care plâng din cauza unui amor pierdut sau lipsit de viitor. Femei fidele unor parteneri nehotărâți sau abuzivi. Femei extraordinare care se transformă în fetițe neajutorate dacă iubitul nu le mai sună. Femei care fac față provocărilor vieții, fără să reușească totuși să se protejeze de bărbații ce le fac să sufere. Femei care se despart și se împacă de nenumărate ori cu bărbați care nu le prețuiesc. Femei supuse, doar ca să evite conflictele. Femei care renunță la tot ceea ce le definește doar ca să fie pe placul unor parteneri care nu le merită. Femei dispuse să aștepte la nesfârșit… Într-un limbaj simplu și direct, Mariela Michelena, psihanalist cu o relevanță experiență pe acest subiect, se adresează tuturor femeilor care se regăsesc în descrierea de mai sus, ajutându-le să iasă din tunelul distructiv în care se afla și să găsească la capătul lui viața, aerul, lumina, bucuria, demnitatea și stima de sine. O carte despre importanța iubirii sănătoase și despre cum să ne prețuim pe noi înșine! Fragment din cartea "Femei bolnave din iubire" de Mariela Michelena "Eu înțeleg lucrurile astfel: numeroase femei se dăruiesc unei „iubiri bolnăvicioase" nu doar „pentru" a putea avea copii, ci și „pentru că" ele sunt capabile și dispuse să-i aibă și să se ocupe de ei. Să explic: Noemi vorbește despre un devotament total care face ca tot ce o interesează și ea însăși să treacă pe plan secund. Singurul stadiu de viață pe care-l cunosc, în care este necesară o asemenea dăruire de sine de la un om la altul, este cel matern, în timpul sarcinii și în primele luni de viață ale bebelușului; nu există o dăruire de sine mai mare decât să-ți împărți propriul trup. În primele săptămâni de viață ale bebelușului, starea de dăruire necondiționată din timpul sarcinii nu se poate decât prelungi. Nou-născutul este complet lipsit de apărare, iar dependența sa este totală. Pentru a asigura supraviețuirea unei ființe atât de fragile, dăruirea trebuie să aibă aceeași amploare; trebuie să fie extremă. Mama trebuie să uite de sine și de propriile nevoi pentru o perioadă. În cartea mea Un ano para toda la vidă, dedicată primului an din viața copilului, am comparat devotamentul matern cu o relație amoroasă. Am spus, așadar, că mama ajunge să se îndrăgostească nebunește de bebelușul ei, să uite de sine și de nevoile ei pentru a se ocupa de el necondiționat. Este vorba de această capacitate pe care Winnicott (pediatru și psihanalist englez) a numit-o „preocupare maternă primară". Dacă bebelușul plânge, mama uită să mănânce și nu-i păsă dacă petrece o noapte albă și dacă bebelușul își murdărește scutecele, plânge și iar se murdărește. Ea îl privește captivată, el geme, nu adoarme, ea îl privește în continuare, el zâmbește și... nu încape îndoială, este cea mai minunată ființă de pe planetă!"