Femei care alearga cu lupii

    În fiecare femeie se ascunde o creatură puternică, înzestrată cu instincte bune, pasionată, creativă și înțeleaptă. Adesea, însă, cultura și societatea au sufocat această „Femeie sălbatică”, au redus-o la tăcere, încercând cu obstinație să o „civilizeze", forțând-o să-și asume roluri rigide, care-i înăbușa elanurile. Psihanalistă și povestitoare, fascinată de mituri și legende, Clarissa Pinkola Estes ne invită să recuperăm această parte adânc îngropată în noi, vibrantă, generoasă, plină și dățătoare de viață. Prin săpături psihoarheologice în ruinele subpământeanului feminin și făcând apel la vechi tradiții, mituri și povești, ea ne deschide drumul și ne arată că stă în puterea fiecăreia să regăsească, înăuntrul său, „Femeia Sălbatică”.       Fragment din volum:       “CAPITOLUL 15. Umbra: Canto hondo, cântecul tainic, profund       Să urmărești pe cineva ca umbra lui înseamnă să pășești atât de ușor, încât să te strecori neauzit prin pădure, văzând totul, dar fără să fii văzut. Așa face lupoaică, urmărind ca o umbră pe oricine și orice trece prin teritoriul său. Este modul ei de a strânge informații. Apare, dispare apoi ca un fum și apare din nou.     Lupoaicele sunt capabile să se miște cu incredibilă ușurință, nefăcând mai mult zgomot decât los angelos timidos, cei mai sfioși dintre îngeri. Mai întâi se retrag și urmăresc pe furiș pe cel ce le-a atras atenția, Apoi, brusc, apar undeva înaintea lui, iscodindu-l cu ochi de aur de după un copac. Și dintr-odată se întorc și dispar, pentru a reapăre, ceva mai târziu, din nou în spatele intrusului. Ca o umbră.     Femeia Sălbatică le urmărește pe femei ca umbra lor, de ani și ani. Doar ce-o zărim, și din nou dispare. Apare totuși atât de des în viața noastră, sub forme atât de diferite, încât ne simțim împresurate de imaginile și dorințele ei. Vine la noi în visele noastre și în povești - mai ales în poveștile propriei noastre vieți pentru că vrea să știe cine suntem și dacă suntem pregătite să i ne alăturăm. Ajunge doar să ne privim umbra, și vom vedea că nu e umbra bipedă a unui om, ci umbra frumoasă a unei ființe libere, a unei creaturi sălbatice.     Suntem destinate a fi rezidente permanente pe teritoriul său, nu doar simple turiște, căci din acea țară venim; este patria noastră și patrimoniul nostru. Forța sălbatică a sufletului-psihicului nostru ne urmărește ca o umbră, și nu fără motiv. Se spunea în evul mediu că, în cursul coborârii, dacă suntem urmăriți de o forță puternică, iar aceasta reușește să ne prindă umbră, atunci și noi devenim o forță"