Femei care iubesc prea mult

Femei care iubesc prea mult. De ce ne îndrăgostim mereu de bărbați nepotriviți Cum să recunoști și să schimbi tiparele iubirii distructive Credeți că dragostea înseamnă suferință? Aveți o relație cu un bărbat indisponibil emoțional, dependent de alcool, de muncă sau de alte femei? Poate că vă neglijați familia, prietenii și propriile interese, doar ca să îi fiți lui întotdeauna alături la nevoie. Poate continuați să sperați că, dacă îl veți iubi destul, se va schimba în bine. Poate că, fără el, vă simțiți singură și pustiită, ignorând faptul că relația aceasta va pune în pericol echilibrul afectiv, în unele cazuri, chiar sănătatea și integritatea fizică. Multe femei sunt aproape convinse că așa ar trebui să fie relațiile intime. Citind această carte, veți afla că teama de a rămâne singure, de faptul că nu meritați iubire și apreciere, de a fi ignorate sau abandonate își are rădăcină în experiențele din copilărie, care va determina tiparele comportamentale de la maturitate, în relațiile cu bărbații. Psihoterapeut cu experiență, autoarea va arăta cât de nociva este această dependență relațională și afectivă, propunându-vă un program de recuperare în zece pași ce vă va vindeca de boala iubirii excesive. Învățați cum să nu mai iubiți prea mult și veți deveni o femeie sănătoasă, încrezătoare în sine și fericită  O carte extraordinară, superb scrisă, inteligența. - Los Angeles Times    Robin Norwood este psihoterapeut specializat în cuplu și familie. Femei care iubesc prea mult a fost publicată în peste trei milioane de exemplare în întreaga lume.  Fragment din volumul "Femei care iubesc prea mult" de Robin Norwood:   "Femeile care iubesc prea mult acordă prea puțină importantă integrității lor personale într-o relație de dragoste. Își concentrează toată energia asupra schimbării comportamentului sau sentimentelor partenerului față de ele, prin acțiuni disperate, precum cheltuielile exagerate ale lui Jill cu apelurile telefonice pe distanțe lungi și cursele aeriene spre San Diego (nu uitați că bugetul ei era extrem de limitat). „Ședințele sale de terapie" la mare distanță cu Randy reprezentau mai mult o încercare de a-l transforma în bărbatul pe care ea și-l dorea decât dorința sinceră de a-l ajuta să se descopere pe sine. De fapt, Randy nu avea nici un chef să se descopere pe sine. Dacă ar fi fost interesat de așa ceva, ar fi făcut eforturi în acest sens, în loc să rămână pasiv în timp ce Jill încerca să-l forțeze să se autoanalizeze. Iar ea se străduia atât de mult deoarece singura ei alternativă era să-l recunoască și să-l accepte pe el așa cum era - adică un tip nepăsător față de sentimentele ei și relația lor. Să revenim la ședința lui Jill, pentru a înțelege mai bine ce a adus-o în acea zi în cabinetul meu. Acum vorbea despre tatăl ei. - Era un om foarte încăpățânat. Mi-am jurat că într-o zi voi reuși să-l înving într-o dispută. A reflectat o clipă. - Totuși n-am reușit. Probabil de aceea m-am și dus la Drept. Pur și simplu îmi place ideea de a argumenta un caz și de a câștiga! Gândul i-a adus pentru o clipă un zâmbet larg pe buze, după care a redevenit iarăși serioasă. - Știți ce-am făcut odată? L-am obligat să-mi spună că mă iubește și să mă îmbrățișeze. Jill încerca să povestească totul ca pe o anecdotă veselă din anii copilăriei, dar nu-i ieșea. Umbra unei tinere rănite răzbea mereu la suprafață. - Niciodată nu ar fi făcut așa ceva dacă nu l-aș fi forțat. Dar mă iubea cu adevărat. Pur și simplu nu putea să-mi arate. După aceea niciodată nu mi-a mai spus-o. De asta sunt foarte fericită că am reușit să-l conving. Altfel nu l-aș fi auzit nicicând spunându-mi că mă iubește. Am așteptat ani la rând. Aveam optsprezece ani când i-am zis: „Ai să-mi spui că mă iubești" - și nu aveam de gând să mă mișc din loc până când nu-mi mărturisea. Apoi i-am spus să mă îmbrățișeze, dar adevărul e că a trebuit să-l îmbrățișez eu prima. Mi-a răspuns și el cumva și m-a bătut ușor pe umăr, dar nu-i nimic. Chiar aveam nevoie de așa ceva din partea lui.”