„Ne mai vedem, zise el. Nu prea cred, zise ea. și asta nu pentru că nu și-ar fi dorit. Dar nu prea credea că ar avea sens, că ea mai putea, că el mai avea răbdare. Motivația dispăruse, atenția se disipă, gândurile ei, purtate de curenți, ajunseseră deja departe. Prietenele dansau, se mai dusese un pic din oja albastră. Cam de căcat viața la 5 și un sfert dimineață. Hai noroc.“ Povestirile Inei Ilie vă pun față în față cu o feminitate urbană contemporană cu care veți avea impresia că v-ați mai întâlnit — poate pe stradă, poate într-un club sau la serviciu. În orice caz, nu în cărți românești. Ină nu-și face un manifest literar din ipostazierea femininului, însă instantaneele acestuia, descrise cu verva, compun un tablou amplu, care va ia prin surprindere exact când începeți să credeți că recunoașteți în el scene pe care se poate să le fi trăit. și dacă va trece cumva prin cap că o femeie cosmopolită de azi se ocupă doar de seducție și de alte frivolități — de altfel, bine-venite —, veți descoperi o reflexivitate atentă la nuanțe și o spiritualitate asumată, deloc stridentă, cu ajutorul cărora tabloul este complet.
