Femeile suferintei si nadejdii

Anghelina, Agnia sau Ghetsimană, împreună cu Alice și Elena sunt femeile de lângă noi. Femei cu duh luptător, care au depășit greutățile prin credință și hotărâre, pentru că au considerat binele o necesitate. Se poate ca odată să le întâlnim și noi, și poate că vom trece pe lângă ele indiferenți. Însă acum vin să le cunoaștem mai bine prin poveștile lor sensibile. Ne încredințează viața lor descoperindu-ne inima lor și modul în care și-au lăsat amprentele în familie, în grupul celor apropiați lor, în societate.  Acestea au devenit, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, dospeala pe care în fiecare perioadă grea Preabunul Dumnezeu o folosește pentru a ajuta generațiile viitoare și pentru ca această lume să nu piară.   M-am născut la Salonic. Am crescut într-o mahala de refugiați la Nea Krini, Ianga mare. Marea a fost prima mea prietenă. Împreună cu ea m-am jucat cele mai frumoase jocuri. Verile le petreceam la Kassandra, locul de baștină al mamei mete. Poate că de aceea mirosul care-mi place cel mai mult este acela al măslinului și pinului. La umbra lor îmi petreceam timpul citind, pentru că unii din îndrăgiții mei dascăli îmi sădiseră în inimă pasiunea de a citi și scrie. După ce m-am căsătorit am fost ocupată cu creșterea copiilor și doar rareori am publicat unele din scrierile mele. De mulți ani trăim în provincie, în frumoasa Souroti, lângă mănăstirea unde a adormit Sfântul Paisie Aghioritul. După ce am dobândit nepoți, vrând să le sădesc încă de mici în inimă înțelepciunea Sfântului, am început să scriu istorioare inspirate din cuvintele și povețele lui. Așa a fost scrisă prima mea carte, Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu. De atunci fiecare carte a dat naștere alteia. Odată cu trecerea timpului am mers cu toții împreună bucurându-ne de clipe și momente unice. Acum, prin această carte, inspirată din fapte reale, îndrăznesc o întâlnire literară cu cititorii mei, care au crescut de-acum, și cu cei care au îmbrățișat cu iubire cărțile mele. - Mersine Vigopoulou