În sprijinul părinților de copii cu nevoi speciale Părintele trebuie să învețe să distingă emoțiile copilului și să le spună pe nume. Poziția aceasta diferă în mod cardinal de îndemnurile de a nu plânge, de a nu se supăra și de a nu atrage atenția la ceva anume. Ea le oferă copiilor posibilitatea de a se studia pe ei înșiși, de a-și vedea reacțiile și nevoile lor, de a fi auziți și înțeleși, fapt care le influențează în mod pozitiv starea și comportamentul. Abordarea aceasta nu reprezintă o reproducere mecanizată a ideii „ascultării active”: fără compătimire sinceră și implicare vie, copilul nu va primi sprijinul necesar. Dar este cu neputință să empatizezi în mod sincer și chiar să intuiești cu aproximație cauza tulburării micului omuleț, dacă nu stăpânești anumite tehnici de autoreglare (dacă n-ai îndemânarea de a lucra cu propriile tale emoții) și dacă nu ai suficient spațiu psihic (așa-numitul „container”) pentru a depozita în tine însuți frământările copilului. De aceea, așa precum am menționat în repetate rânduri, pentru a-și ajuta copilul, părintele trebuie în primul rând să aibă grijă de propria sa stare sufletească.
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…