Fericirea e un ac de siguranta

În limba e plăcerea! Asta e una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucătar și acum autorul unei cărți cu fericirea în titlu. De la primul rând scris se simte că îi place să vorbească, în aceeași măsură în care îi place să observe și să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea și cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră și crudă, în același timp, compune un tablou viu în care se amestecă emoțiile primei zile de școală, slăpii târșâiți ai românilor, relația dintre eschimoși și raw-veganism, revolta anti sistem, alcoolul, cărțile, crucile făcute în autobuze, prietenia, urzicile, clișeele, narcisismul din social media, ecologia, salată boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, tradițiile pierdute, bicicliștii aroganți, discuțiile cu părinții, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viața sănătoasă și multe alte subiecte care ne umplu viețile și conversațiile, ne indignează și ne emoționează pe toți. Umorul textelor este mereu dublat de o duioșie și de o sensibilitate care te pot face să râzi și să plângi, la câteva rânduri distanță. Iar cartea este construită ca să poată fi citită de oriunde, ca o tavă cu o prăjitură care are alt gust în fiecare pătratică, din care ronțăi încet și îți dorești să nu se termine. Carte recomandată de  Mihaela Bilic în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din carte: "Cum e omul... Din ciclul: orice fraier poate să înceapă o viață nouă de luni, eu am decis să reîncep să slăbesc de marți, adică de azi. Există și subvariantă: orice fraier poate să bea seară și inweekend, greu e să bei de dimineață și zilnic. În fine, să lăsăm istoria să facă dreptate, dacă o fi nevoie. Adaug că, în acest ecosistem, dimineața se socotește că durează cam două-trei ore după ce te-ai trezit, indiferent de oră. În ciuda aparenței, este haos în domeniul științei pe această temă, iar specialiștii vorbesc greu și neinteligibil. În orice caz, trece pe lângă mine, acum zece minute, un prieten mâncau și zice salivând: „Hai să guști o branzică!" Omul nou din mine sare imediat: „Nu, nu, nu, că nu mai vreau să..." Iar trei secunde după pauza de înghițit în sec, ridicându-mă de pe scaun: „Ce branzică?" Cele mai bune trei gusturi Când eram adolescent, mi-a explicat tatăl meu, oarecum în glumă, că nu poate ține postul ortodox cum trebuie pentru că nu poate trăi fără brânză. Eram în liceu, nu prea există brânză în țară și categoricul declarației lui, deși iubeam și eu gustul ăsta, mi s-a părut ușor deplasat. După ce am mai crescut, genele greco-aromâne au început să lucreze subliminal și admit acum că tatăl meu avea dreptate, e aproape imposibil să trăiești fără să guști din când în când niște brânză. De când am început să lucrez în bucătărie, am căpătat o oarecare distanță față de mâncare și am început să-mi purific preferințele, să elimin surplusuri. Așa am fost o vreme raw-vegan, vegetarian, ovo-lacto-vegetarian și acum flexitarian. I-am tot întrebat pe prietenii mei care sunt cele mai gustoase trei keștii pe care le-ar mânca oricând. Pentru mine, cele trei gusturi perfecte sunt: untul, gălbenușul și brânza. Ok, și fragii. Dar pentru tine cum e? Care sunt cele trei gusturi care te fac să închizi ochii și să plescăi ca un aligator fericit? PS.: E interesant cum aligătorul poate exprima atât de bine satisfacția omenească, fără să ni se pară ciudat exemplul. Iată o temă insuficient abordată, deocamdată. Poate după ce o să ajungem pe Marte, o să înțelegem ce bine trăiam cu aligatorii în jur. "