Fetele disparute din Paris

Într-o dimineață, în timp ce trece prin Gara Grand Central pe drumul spre serviciu, Grace Healey găsește o valiză abandonată ascunsă sub o bancă. Învinsă de propria curiozitate, Grace deschide valiza, în care descoperă o duzină de fotografii – fiecare a altei femei. Într-un moment de impulsivitate, Grace ia fotografiile și părăsește imediat gara. Află curând că valiza îi aparține unei femei pe nume Eleanor Trigg, lidera unei rețele de agente secrete din Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.   Douăsprezece dintre aceste femei au fost trimise în Europa ocupată ca operatoare de radio și curieri pentru a ajuta Rezistența, dar nu s-au mai întors niciodată acasă, iar destinul lor rămâne un mister. Încercând să afle adevărul despre femeile din fotografii, atenția lui Grace este atrasă de o tânără mamă devenită agent, Mărie, a cărei misiune îndrăzneață de peste mări îi dezvăluie o remarcabilă poveste despre prietenie, vitejie și trădare.   În Fetele dispărute din Paris, Pam Jenoff își folosește exemplar abilitățile de scriitoare și produce o poveste cu spioni, inteligență, plină de suspans și cu o morală complicată, dar foarte modernă. Eleanor Trigg și fetele ei sunt pe cât de umane, pe atât de curajoase. Nu am putut s-o las din mână. - Jessica Shattuck, autoarea romanului Văduvele de la castel. Fragment din volumul „Fetele dispărute din Paris" de Pam Jenoff:   "- E a doua serie de arestări de luna asta. Directorul trase din pipă fără să catadicsească s-o aprindă. - A treia, îl corectă Eleanor în șoaptă, nedorind să-l enerveze mai mult, dar nici să mintă. Trecuseră aproape trei ani de când Churchill autorizase înființarea Direcției de Operațiuni Speciale, sau DOS, și o însărcinase cu ordinul „să dea foc Europei” prin sabotaj și diversiune. De atunci, trimiseseră aproape trei sute de agenți în Europa ca să distrugă fabrici de muniție și căi ferate. Cei mai mulți plecaseră în Franța, la unitatea cunoscută drept „Secția F", ca să slăbească infrastructură și să înarmeze partizanii francezi în vederea invaziei Aliaților peste Canalul Mânecii, invazie despre care se zvonea de mult timp. Dar, dincolo de pereții sediului central din Baker Street, DOS era departe de a fi considerată un succes răsunător. MI6 și alte agenții guvernamentale tradiționale erau iritate de acțiunile de sabotaj ale DOS, pe care le considerau o treabă de amatori ce le punea în pericol propriile operațiuni, cu un nivel mai ridicat de secretizare. Succesul eforturilor DOS era, de asemenea, greu de cuantificat, fie pentru că erau clasificate, fie pentru că rezultatul lor nu putea fi evaluat în totalitate până la invazia propriu-zisă. Și, în ultimul timp, lucrurile începuseră să meargă rău, iar agenții le erau arestați în număr din ce în ce mai mare. Oare problema era dimensiunea operațiunilor, făcându-i victimele propriului succes? Sau era altceva? Directorul se întoarse spre Eleanor, o pradă nouă care-i atrăsese brusc atenția leului. - Ce naiba se întâmplă, Trigg? Sunt prost pregătiți? Fac greșeli?  Eleanor era surprinsă. Venise la DOS ca secretara, la puțin timp de când fusese înființată organizația. Angajarea ei fusese o bătălie dificilă: nu doar pentru că era femeie, dar și pentru că era de naționalitate poloneză - și evreiască. Erau puțini cei care considerau că locul ei era acolo. Deseori se întrebă ea însăși cum de ajunsese dintr-un mic sătuc de lângă Pinsk în centrul puterii din Londra. Dar îl convinsese pe Director să-i dea o șansă și, prin talent și cunoștințe, atenție meticuloasă la detalii și memorie enciclopedică, îi câștigase încrederea. Deși funcția și salariul îi rămăseseră aceleași, acum făcea mai mult munca de consilier. Directorul insistase să nu stea pe margine, lângă celelalte secretare, ci la masa de conferințe, imediat în dreapta lui. (Ea bănuia că el făcuse asta, în parte, ca să-și ascundă surzenia urechii drepte, lucru pe care nu-l recunoștea în fața nimănui. Ea îi făcea întotdeauna o informare imediat după întâlniri, ca să se asigure că nu-i scăpase nimic.) Totuși, acum era pentru prima oară când Directorul îi solicitase părerea în fața celorlalți. - Cu respect, domnule, nu e vorba nici despre pregătire, nici despre modul de execuție. Eleanor devenise dintr-odată conștientă că toate privirile erau îndreptate asupra ei. Se mândrea că trecea neobservată prin agenție, atrăgând atenția cât mai puțin posibil. Dar acum, așa-zisa ei acoperire fusese spulberată, iar bărbații o priveau cu un scepticism nedisimulat. - Atunci ce e? întrebă Directorul, cu obișnuita lui nerăbdare. - Este din cauză că sunt bărbați.”