Fiesta in barlog

Fiesta în bârlog este povestea lui Tochtli, fiul unui temut mafiot Mexican, care locuiește împreună cu tatăl său și cu o suită de servitor într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupți, de prostituate și de oameni de afaceri dubioși. Pentru “protectie”, Tochtli este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuși o reproducere în miniatură a Mexicului. Pentru grădina zoologică personală, Tochtli își dorește un hipopotam pitic din Liberia, pe care îl va și avea, într-un fel sau altul, pentru că tatăl lui „reușește întotdeauna“.  Aventură în Africa, ce se va încheia cu capturarea lui Ludovic al XVI-lea și a Măriei Antoaneta, este o călătorie inițiatică, în urma căreia Tochtli va descoperi legătura stranie dintre hipopotamii pitici din Liberia, monarhii francezi, samurai și lumea întreagă. Tochtli se înscrie în tradiția lui Oskar Matzerath sau a lui Saleem Sinai, a copiilor geniali aflați față în față cu istoria și cu prezentul „sordid“. Prin lecțiile lui Mazatzin, Tochtli asistă la efectele „nefaste“ ale imperialismului, la prăbușirea Vechiului Regim și la colonizarea Africii cu sclavi eliberați, iar pălăria magică de detective îl ajută să descopere că realitatea este întotdeauna închisă într-o cameră la care numai patriarhii au acces. Însă Tochtli este el însuși un viitor patriarh – un patriarch al crimei organizate ca și tatăl său, un authentic „rege“ Mexican și, mai presus de toate, un „bărbat adevărat“. Fragment din cartea "Fiesta in bârlog" de Juan Pablo Villalobos "Zilele trecute a venit la palatul nostru un domn pe care eu nu-l cunoșteam și Yolcaut voia să știe dacă eram bărbat sau nu. Domnul acela avea fața pătată de sânge și, la drept vorbind, îți cam intră frica în oase când îl vedeai. Dar eu nu am zis nimic, fiindcă să fii bărbat înseamnă să nu-ți fie frică, iar dacă ți-e frică, ești un poponar. Am rămas foarte calm în timp ce Miztli și Chichilkuali, care sunt paznicii palatului nostru, îi trăgeau niște lovituri fulminante. Omul s-a dovedit a fi poponar, pentru că a început să țipe și strigă: „Nu mă omorâți! Nu mă omorâți!" Chiar s-a scăpat în pantaloni. Partea bună e că eu m-am dovedit bărbat și Yolcaut m-a lăsat să plec înainte să- transforme pe poponar în cadavru. Sigur l-au ucis, fiindcă mai târziu am văzut-o pe Itzpapalotl trecând cu găleata și cu mopul. Nu știu însă câte gloanțe i-au tras. Am impresia că cel puțin patru, în inimă. Dacă i-aș lua în considerație și pe cei morți, aș avea o listă cu peste cele treișpe sau paișpe persoane cunoscute. Vreo șaptispe sau mai mult. Douăzeci ușor. Dar morții nu se pun la socoteală, fiindcă morții nu sunt persoane, morții sunt cadavre. În realitate, există multe metode de a face cadavre, dar cele mai folosite sunt orificiile. Orificiile sunt niște găuri pe care le faci în persoane ca să le iasă sângele. Gloanțele de pistol produc orificii, dar și cuțitele pot să producă orificii. Dacă ți se scurge sângele, la un moment dat inima sau ficatul nu mai funcționează. Sau, la fel, creierul. Și mori. O altă metodă de a face cadavre sunt tăieturile, care se realizează tot cu cuțite, sau cu macete și ghilotine. Tăieturile pot să fie mici sau mari. Dacă sunt mari, separă diverse părți ale corpului și rezultă cadavre în bucățele."