"Cartea vieții este cartea supremă, pe care răsfoind-o nu poți să revii la o filă anume” își nota Iulia Hasdeu într-una din tentativele ei de a avea un caiet de însemnări. Adunând laolaltă aceste notițe, informațiile din actele oficiale și din corespondența purtată, îndeosebi scrisorile către părintele ei, datate conștiincios, s-a iscat dorința de a o lăsa pe adolescență de acum un secol lulia să se înfățișeze în procesul de creație. Este copila precoce, este adolescenta înzestrată, este tânăra genială în perioada ei de formare, când însetată de cunoștințe dăruia ce asimilase și înapoia în poezie, eseu, roman, crochiu în cărbune, acuarelă viguroasă, compoziții muzicale. Mai mult, jurnalul astfel întocmit trădează neobosită sete de viață, ce doar dublează setea de afirmare: Voi învinge prin mine însămi. În Jurnalul ei de 19 file — ani de viață pământească, lulia Hasdeu este mai umană, noi ignorând voit aureola proprie geniilor și pe care legenda i-a atribuit-o nedarnic. (Crina Decusară Bocsan)
