Filosof de ocazie

Pe o străduță patriarhală din centrul Bucureștiului, într-una din cele șapte case vechi boierești locuiesc doi prieteni: un filosof de ocazie – un autodidact care se hrănește cu sisteme filosofice, dar își păstrează atitudinea și candoarea diletantului, judecîndu-se adesea autoironic – și Baltazar – un sculptor care lucrează la opera vieții sale, un cal monumental din marmură care va atinge perfecțiunea. Trăiesc boem, poartă discuții savante, au gusturi rafinate, ascultă muzică clasică. Pînă într-o zi, cînd în cea mai luxoasă vilă de pe stradă se mută o femeie misterioasă de o frumusețe rară. Toți vecinii sînt atrași de ea ca de un magnet. Cine este această femeie? E Moartea, își spune Baltazar, e Nemurirea însăși, își spune filosoful. Viața își continuă cursul, necunoscută e în continuare în centrul atenției tuturor și vine ziua în care sculptorul termină statuia. Lucrurile se precipită, iar filosoful, chemat în grabă, admira uluit perfecțiunea uriașului armăsar. În clipa următoare, cade secerat cînd vede ieșind din burta spartă a statuii o mînă fină, inertă de femeie...