În volumul Filosofia Erosului autorul lupta, asemenea lui Don Quijote, cu morile de vânt ale societății, mutilată de ipocrizie, ale moralei care sufoca sentimentele curate, consubstanțiale omului, și ale politicii dezumanizate. În capitolul intitulat Erotonomia, autorul încearcă să ne convingă de faptul că dreptul omului de a alege nu este mai important decât dreptul lui de a opta pentru modul în care vrea să iubească, dreptul la sănătate nu este mai important decât afecțiunea, fără care nu poate exista sănătatea, dreptul la educație nu este mai important decât obligația societății de a crea instituții de învățământ bazate pe valoarea sentimentelor, iar dreptul la cultură este o iluzie atâta timp cât școala, societatea, statul nu asigură accesul individului la simboluri, la modele și la valori ale iubirii. Lucrarea utilizează un volum uriaș de informații din domeniul artei, culturii, religiei, dreptului și politicii, care constituie nu doar argumente pentru a schimba mentalitatea erotică, dar și pentru fundamentarea unei filosofii a iubirii. În capitolul intitulat Erotosofia, autorul destructurează prejudecățile și stereotipurile care mențin individul într-o mlaștină a simțurilor. Autorul relevă faptul că dușmanul iubirii nu este ura, ci falsitatea, impostura, minciună, ridicate la rang de lege în cupluri, în familii, în secte și în comunități „supraerotice”. Din cauza lipsei de valori, erosul a ajuns să fie confundat cu sexualitatea, fiind considerat un apendice al senzualității.
