Carte

Filosofie Si Literatura

de Adrian Nita

Filosofie Si Literatura, Adrian Nita – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Filosofie Si Literatura – Adrian Nita

Lucrarea de față, Filosofie și literatură. Eseuri și cronici de tranziție, își propune să aducă în lumină o parte din elementele stilului literar al filosofilor contemporani. Nu va fi, așadar, o lucrare de teorie literară, ci va încerca să aplice o serie de elemente ale teoriei literare în vederea decelării modalităților literare prin care sunt avansate ideile filosofice. Dacă problematica expresiei este importantă pentru un autor de lucrări de filosofie (cum e cazul autorilor recenzați aici), este esențială relația autorului atât cu cititorii săi cât și cu specialiștii din domeniu. Este motivul pentru care o serie de lucrări de filosofie trec neobservate, sau nu se vând, sau nu sunt înțelese de public. Toate aceste aspecte explică criza prin care trece filosofia în România (solidar cu ceea ce se petrece la nivel european). Din această perspectivă, rolul specialiștilor care să scrie despre cărți de filosofie este deosebit de important pentru lumea culturală românească.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Filosofie Si Literatura?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Filosofie Si Literatura și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Filosofie Si Literatura

Cine a scris cartea Filosofie Si Literatura?

Filosofie Si Literatura a fost scrisă de Adrian Nita.

În ce an a apărut Filosofie Si Literatura?

Filosofie Si Literatura a apărut în anul 2014. Vezi și topul de cărți din 2014.

Câte pagini are Filosofie Si Literatura?

Filosofie Si Literatura are 262 de pagini.

La ce editură a apărut Filosofie Si Literatura?

Filosofie Si Literatura a fost publicată la editura TRACUS ARTE.

Există Filosofie Si Literatura în format PDF?

Poți verifica Filosofie Si Literatura în format PDF.

Cărți scrise de Adrian Nita

Ai mai jos lista de cărți scrise de Adrian Nita. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.