Filozofia ca mod de viata

Filozofia ca mod de viață. Convorbiri cu Jeannie Carlier și Arnold I. Davidson   La data convorbirilor reunite în această carte, Pierre Hadot se apropia de optzeci de ani. Avea în urma să decenii întregi de activitate științifică, didactică și editorială, dedicată îndeosebi textelor filozofice ale Antichității grecești și romane, dar se aplecase totodată și asupra unor mari spirite din vremuri mai noi: Montaigne, Goethe, Nietzsche, Wittgenstein sau Heidegger. Departe de atmosfera gălăgioasă a literelor franceze, începuse să publice, după șaizeci de ani, eseuri și studii reprezentând rodul unei vieți de cercetare filologică mai puțin prețuite de marele public. Succesul lor a arătat însă că Hadot era un filozof născut, nu făcut, un gânditor frământat de marile întrebări ale omului dintotdeauna. Ele veneau pe urmele celor spuse de textele filozofice asupra cărora trudise și, aidoma lor, aveau răspunsuri eminamente practice, menite nu atât să edifice sisteme de explicare a lumii, cât să edifice sufletul însuși, instituind exerciții spirituale în vederea unei vieți trăite în acord cu rațiunea. Convorbirile de față întregesc așadar portretul spiritual al unuia dintre cei mai de seamă gânditori ai zilelor noastre, un tip de gânditor și de savant din ce în ce mai rar întâlnit în vremurile noastre grăbite, ca și un îndemn de a reciti cu alți ochi marile texte ale tradiției filozofice europene și nu numai.   Să schimbe o viață, să schimbe măcar o viață – puține cărți au un asemenea efect. Și totuși despre asta i-a scris un tânăr american, istoric, nu filozof, lui Pierre Hadot, după ce a citit traducerea în engleză a cărții Ce este filozofia antică?: "You changed my life.“ - Jeannie Carlier   Traducere de Adrian Cotora Imaginea de pe coperta: detaliu de frescă, Pompei, sec. I d.Hr. Fragment din cartea "Filozofia ca mod de viață" de Pierre Hadot "După prima parte a bacalaureatului, care presupunea o, disertație franceză, am intrat la Facultatea de Teologie din Reims, în 1937. Am fost foarte fericit acolo. Fiecare avea camera lui, un lux de care nu mai avusesem parte până atunci. Odată cu căderea nopții, ni se tăia curentul electric. Adesea, înainte să adorm, priveam imensitatea cerului înstelat. Munca intelectuală se desfășura într-un cadru agreabil. În fiecare dimineață avea loc meditația, apoi asistăm la două. slujbe. După aceea, ziva era împărțită între cursuri, studiu și lectura lucrărilor de spiritualitate. Cursul de filozofie dură doi ani. Se studia filozofia tomistă, dar și Bergson, care, după ce fusese condamnat de Biserică pentru că scrisese Evoluția creatoare, aproape că devenise un Părinte al Bisericii, după ce a scris Cele două surse ale moralei și religiei. Bergson a avut o influență considerabilă asupra evoluției gândirii mele, în măsura în care toată filozofia sa e centrată pe experiența unei izbucniri a existenței, a vieții, pe care o trăim în noi în planul voinței și al duratei și pe care o vedem acțio-nând în elanul care produce evoluția plină de viață. Mi-am dat bacalaureatul în filozofie în 1939, iar disertația avea drept subiect comentariul acestei fraze a lui Bergson: „Filozofia nu înseamnă construcția unui sistem, ci decizia de a privi cu naivitate în tine însuți și în jurul tău." De multe ori, poate exagerat de multe ori, am vorbit despre entuziasmul pe care l-am simțit ocupându-mă de acest subiect. Este însă o mărturie a faptului că pentru mine a reprezentat un eve-niment considerabil. Și mai arătă că în 1939 profesorii de filozofie înșiși își puneau problema esenței filozofiei. În același an a izbucnit războiul. Cum ați trăit acea experiență?"