Carte

Fima

de Amos Oz

Fima, Amos Oz – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Fima – Amos Oz

Printre dealurile și prin văile șerpuitoare pe unde au umblat cândva judecători și regi, profeți, mântuitori și vizionari, cuceritori, cruciați, făcători de minuni și martiri, Fima așteaptă o epifanie: povestea lui este cea a unei întregi generații împărțite între propriile aspirații și datoria de a aduce pacea în Israel, o generație care clădește visuri nobile, dar se dovedește incapabilă de acțiune. Publicat în 1991, romanul Fima a fost finalist la The Independent Foreign Fiction Prize în 1994. Efraim Nomberg Nisan, numit de prieteni Fima, are 54 de ani, locuiește la Ierusalim, este recepționer la o clinică de ginecologie și în tinerețe i-a apărut un volum de poezii din care încă se mai hrănește egoul lui de scriitor. Când nu e copleșit de sentimentul că ar trebui să se afle în cu totul alt loc și nu se ocupă de mici amoruri mai mult sau mai puțin clandestine, Fima își imaginează întâlniri cu miniștri cărora le ține prelegeri despre situația Israelului și pacea cu arabii, iar ideile sale pot fi citite uneori în scurte și tăioase articole publicate în Haaretz. Traducere și note de Any Shilon Fragment din roman: "Fima iartă și uita  Fima o aștepta un sfert de oră la o masă dintr-o latură a cafenelei, după care îl apucă foamea și comanda cafea și o prăjitură. La o masă alăturată ședea un membru al parlamentului dintr-un partid de dreapta, împreună cu un tânăr zvelt, chipeș, cu barbă, semănând după părerea lui Fima cu un activist din așezările evreiești din Teritorii. Vorbeau încet, dar uneori Fima reușea să prindă câteva cuvinte. Tânărul spuse: — Ați devenit voi niște eunuci. Ați uitat de unde ați venit și cine v-a pus acolo unde sunteți. Apoi coborî vocea. Fima își aminti cum fugise aseară din casa Ninei, cum se făcuse de râs în ochii ei, cum se făcuse de rușine în biroul lui Ted, cum o umilise pe Yael și pe sine însuși pe casa scărilor, pe întuneric. De fapt, ar fi plăcut să-i provoace acum la o discuție pe cei doi conspiratori. Fără îndoială că i-ar face praf. Era convins că Annette Tadmor se răzgândise și că precis că nu avea să vină la întâlnire. De ce ar fi venit, în fond? Silueta ei plină, rotundă, amărăciunea, rochia de bumbac, simplă ca a unei școlărițe dintr-un internat, toate astea îi treziseră o umbră de dorință amestecată cu autoironie: Norocul tău că s-a răzgândit. Te-a scutit de încă o rușine. Tânărul colonist se ridică și din doi pași mari ajunse la masa lui Fimă, care se sperie, văzând că băiatul purta un revolver prins de cureaua pantalonilor. — Iertați-mă, sunteți cumva avocatul Prag? Fima se gândi puțin și pentru o clipă fu tentat să răspundă afirmativ, întrucât avea o slăbiciune pentru Prag, dar zise: — Nu cred. Tânărul spuse: — Avem o întâlnire cu cineva pe care nu l-am văzut niciodată. Am crezut că sunteți dumneavoastră. Mă scuzați.  — Eu, declară Fima curajos, ca un soldat care trage primul foc de armă într-un război civil, eu nu sunt de-al vostru. Pentru mine voi sunteți o pacoste. Iar băiatul, cu un zâmbet dulce și inocent și o privire sugerând solidaritatea evreiască, răspunse:  — Asemenea expresii ar trebui păstrate pentru dușmani. Din cauza acestei uri gratuite a fost distrus cel de-al doilea Templu. Nu i-ar strica nici unuia dintre noi să aibă parte de puțină iubire gratuită. Bucuria polemicii și a victoriei îl pătrunse pe Fima ca deliciul unui vin bun, avea deja pe vârful limbii o replică zdrobitoare, dar tocmai în clipa aceea o zări pe Annette stând în ușa cofetăriei și privind dezorientată în jur și aproape îi păru rău că venise. Dar fu silit să-i facă semn cu mâna și să-l lase baltă pe colonist. Se scuză că întârziase, iar când se așeză în fața lui îi răspunse că sosise exact la timpul potrivit ca să-l scape din mâinile organizației Hezbollah. Sau mai degrabă, să salveze Hezbollahul din mâinile lui. Și nu se putu abține să nu-i explice esența ideilor sale politice. Abia mai târziu își aminti să se scuze că deja comandase cafea și prăjitura, fără să o aștepte. După care o întrebă ce dorea să bea. Spre surprinderea sa, ea ceru votcă și începu să-i povestească despre divorțul ei după o căsnicie de douăzeci și șase de ani, exemplară, după părerea ei. Cel puțin în aparență. Fima comandă votcă pentru ea, iar pentru el ceru încă o cafea, un sendvis cu brânză și unul cu ou, pentru că îi mai era foame. Continuă s-o asculte cu întreruperi, pentru că la masă alăturată se așezase între timp un bărbat chel, îmbrăcat într-o haină de ploaie gri, desigur, domnul Prag al lor. Lui Fima i se părea că cei trei complotau să creeze o disensiune în cadrul procuraturii statului și încerca să le intercepteze convorbirea. "

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Fima?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Fima și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Fima

Cine a scris cartea Fima?

Fima a fost scrisă de Amos Oz.

În ce an a apărut Fima?

Fima a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Fima?

Fima are 336 de pagini.

La ce editură a apărut Fima?

Fima a fost publicată la editura HUMANITAS.

Care este cel mai mic preț pentru Fima?

Cel mai mic preț găsit acum este 29.23 lei.

Există Fima în format PDF?

Poți verifica Fima în format PDF.

Cărți scrise de Amos Oz

Ai mai jos lista de cărți scrise de Amos Oz. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.