Ce uriase cantitati de frumusete contine cartea asta a lui Teodor Duna! O frumusete hipnotica & cruda, "neindurator de minunata", cum spune el undeva, inspaimantatoare precum ingerii lui Rilke, splendida precum ranile oribile & hipnotice pictate in anii '30-'40 de Bacon. Ingeri din Rilke cu corpuri ecorsate din Bacon: asta e, de fapt, umanitatea din lumea lui Duna. O lume in care frumusetea nu mai salveaza nimic. O lume in care pana si din "trupurile pregatite de inviere nu a mai ramas decat o cicatrice mica in intuneric". In fine, o lume in care fiecare vers e exact asta: o mica rana stralucind in intuneric. Pentru astfel de carti precum a lui Duna a fost inventata poezia - cu micile ei superputeri care, asigurandu-te ca nu exista salvare, te salveaza intotdeauna. - Radu Vancu O flasneta calofila care canta non-stop intr-un pustiu babelizat. Minimalismul si abundenta stau foarte bine impreuna in aceasta carte in care Teodor Duna face cu lumea intreaga ceea ce inainte facea numai cu el insusi. flasneta babel e un desen animat dark, complet absurd, iesit ca din mintea unui copil lasat singur foarte mult timp. Totul e posibil aici, exact ca in desene, si sa mori si sa nu mori chiar daca ai murit deja. flasneta babel e ceea ce se intampla dupa ce totul s-a intamplat deja. Mult umor delirant si ironie, o nebunie generala a dezastrului care insufleteste textul la maximum, il infuzeaza cu prospetime si frumusete. Un Mad Max filmat simultan cu Melancolia. Daca totul a fost pana acum post, imaginarul acestei carti sta la baza lumii noi, a sfarsitului si a inceputului in acelasi timp. O stare existentiala noua, necunoscuta, in care pana si memoria e inutila, iar lucrurile, animalele si oamenii fac parte dintr-o constiinta unica, derutata, dar supravietuitoare. - Svetlana Carstean
