Flatscher. Uau, un sconcs detectiv!

Flatscher este cel mai isteț sconcs din oraș! Dar, în timp ce căuta să-și ia micul dejun în curtea din spatele restaurantului preferat, ajunge să fie prins de furiosul bucătar Bode, care îl aruncă într-un sac. Doar un salt îndrăzneț și utilizarea abilă a armei cu duhori îl pot ajuta să scape, ajungând… sub hainele lui Theo, fiul lui Bode. Întâlnirea este însă de bun augur: este începutul unei mări prietenii și al unei strălucitoare cariere de superdetectivi! Pentru că, descoperindu-și pasiunea comună, Flatscher și Theo deschid de îndată Agenția de Detectivi din Fundul Curții. La secretariat: Cloe. Echipa de sprijin: Șobolanii Olaf, Mo, Jo și Flo, din gașcă O. Și, cum treaba merge strună, apare și primul caz, iar lui Flatscher îi zvâcnește deja celebrul năsuc... Fragment din cartea Flatscher. Uau, un sconcs detectiv!, de Antje Szillat, Jan Birck "Și, fie vorba între noi, și eu eram la fel de uimit. Doar că nu arătăm. Faptul că eu, cel mai cool și mai inteligent sconcs al curții din spate, de fapt, al întregului oraș, al lumii, al universului - lejeeer - înțelegeam limba oamenilor nu era nimic nou. Dar ca un om, adică acest Theo, să mă înțeleagă pe mine, fir-ar, fir-ar, asta era senzațional! și nu se mai întâmplase până acum. Totuși, nu prea mi-era pe plac locul în care ne aflăm momentan, Theo și cu mine. Era cam întunecos. Și duhnea oribil, a rahați de jder. Și peste tot era plin de praf. Mrrr... deja simțeam cum mă ia cu mâncărimi pe spinare. Bleah! Treaba asta n-o suportăm deloc. — Theo, magazia asta nu este un loc în care să-mi facă plăcere să mă aflu. — Hei, dar de unde știi cum mă cheamă? Ia te uită, Theo asta știa totuși să lege două vorbe! În ciuda acestui fapt, am strâmbat din nas. În primul rând, din cauza prafului și, în al doilea, din cauza întrebării stupide. Bună dimineața! Logicamente că-i știu pe toți și pe fiecare dintre locatarii curții din spate! Eu locuiesc aici, tu locuiești aici, i-am explicat. Pricepi? — Păi, nu chiar, a replicat Theo.  Am oftat prelung. — Știi, în general îți cam cunoști vecinii. Încet-încet ar fi trebuit să-i pice fișă. — VECINI? Doamne Dumnezeule, în sfârșit am dat și eu peste un om suficient de evoluat încât să înțeleagă aleasa limbă a animalelor - adică a mea și, ce se întâmplă, se dovedește a fi un exemplar care-nu-pricepe-nimic. Clar, nici pentru mine nu era ceva obișnuit faptul că puteam sta de vorbă cu un om. Dar era asta un motiv să mă uit la el cu ochii holbați cât cepele și să-i pun tot felul de întrebări stupide? NU! — Ei, oricum, mulțumesc, Theo, că nu m-ai dat de gol. Eu mă voi retrage acum în reședința mea considerabil mai elegantă decât acest loc, pentru a mai trage eventual un pui de somn. lar ție îți doresc o zi minunată. Ciao — adio — good bye! "