Am trait ani in care foamea mi-a fost singura forma de control. Refugiul meu dintr-o lume care ma durea prea tare. Un adapost tacut, pe care mi l-am construit cand n-am mai stiut unde sa fug. Nu am ales anorexia sau bulimia. Am ajuns acolo cautand un colt de liniste intr-o viata in care trebuia sa fiu mai putina ca sa fiu iubita, ascultata, acceptata. Am tacut cand ar fi trebuit sa tip, m-am micsorat cand ar fi trebuit sa cer si mi-am redus trupul, sperand ca astfel o sa incap in lume. Aceasta nu este o carte de teorie. Este o marturisire. Despre o copila crescuta cu rusine si dor. Despre o adolescenta care si-a imbratisat sora cu toata inima si a uitat sa se mai imbratiseze pe sine. Despre o femeie care a invatat, incet, sa se priveasca fara ura. Am scris aceasta carte pentru toti cei care traiesc cu golul in piept si cred ca sunt singuri. Pentru cei care se ascund in diete, in zambete fortate, in munca, in tacere. Foamea nu e doar lipsa hranei; uneori e lipsa iubirii, a prezentei, a sigurantei. Dar daca m-am putut intoarce din acel loc, atunci poate ca si tu poti. Foamea ca refugiu este dovada ca, oricat de adanca e caderea, exista drum inapoi. Si poate, citind aceste pagini, vei simti ca nu esti singur. N-ai fost niciodata. - Clara A. Moraru
