Carte

Formule de succes pentru urmatorul deceniu

de Andrej Vizjak, Vasile Iuga

Formule de succes pentru urmatorul deceniu, Andrej Vizjak, Vasile Iuga – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Formule de succes pentru urmatorul deceniu – Andrej Vizjak, Vasile Iuga

Cum de au reușit unele companii, chiar de dimensiuni mici și mijlocii, să evite vârtejul crizei economice globale, care a înghițit giganți din toate industriile? Ce strategii și formule au adoptat încât să dejoace calculele hârtiei și să înainteze contra curentului, obținând rate ridicate de creștere și profitabilitate? Cartea de față demonstrează, cu numeroase exemple, din România și din regiune, dar și de la nivel mondial, că secretul succesului se află în aplicarea unor strategii bine definite. Învingătorii crizei nu sunt neapărat companiile mari, ci cele care s-au încadrat ferm într-unul din cele patru profiluri analizate în volum: Industry Shark, Regional Hero, Local Specialist sau Internațional Champion. Aceștia vor avea câștig de cauză și pe termen lung, într-o competiție tot mai dură și într-un proces de concentrare economică tot mai accentuat. Studiile de caz de pe piața locală au fost realizate de parteneri și experți din cadrul PwC România și au abordat sectoare economice variate: financiar-bancar, asigurări, auto, energie, farmaceutic, retail, produse alimentare, telecomunicații și utilități. Printre companiile analizate se numără: BRD - Groupe Societe Generale, Vienna Insurance Group, Dacia - Groupe Renault, Romtelecom, Vodafone, Labormed, GDF Suez Energy, CEZ, Caroli Foods. Este o carte esențială pentru liderii de business din România, care au de-acum la dispoziție un manual de strategii învingătoare și care pot înțelege mai bine tendințele de concentrare ale industriilor în care activează. "Criza financiară și economică, fără egal de la Marea Depresiune încoace, a răvășit activitatea multor companii, mari, mijlocii și mici, în numeroase țări industrializate. Dacă reducerea costurilor, făcută adesea în mod brutal, este aproape inevitabilă pentru supraviețuire, performanțele pe termen lung depind de mulți alți factori. Lucrarea elaborată de specialiști ai PwC România încearcă să deslușească forțe motrice ale succesului unor companii în aceste timpuri extraordinare, când imponderabilele sunt în creștere rapidă și modelele cu care operăm sunt puse în dubiu. Așa cum arată și studiile de caz dimensiunea gigant nu garantează o performanță superioară. Recomand această lucrare solidă celor ce urmăresc drumuri spre ieșirea din impas, către locuri mai luminoase în lumea afacerilor." Daniel Daianu, profesor de economie, SNSPA, fost ministru de finanțe al României

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Formule de succes pentru urmatorul deceniu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Formule de succes pentru urmatorul deceniu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Formule de succes pentru urmatorul deceniu

Cine a scris cartea Formule de succes pentru urmatorul deceniu?

Formule de succes pentru urmatorul deceniu a fost scrisă de Andrej Vizjak, Vasile Iuga.

În ce an a apărut Formule de succes pentru urmatorul deceniu?

Formule de succes pentru urmatorul deceniu a apărut în anul 2011. Vezi și topul de cărți din 2011.

Câte pagini are Formule de succes pentru urmatorul deceniu?

Formule de succes pentru urmatorul deceniu are 536 de pagini.

La ce editură a apărut Formule de succes pentru urmatorul deceniu?

Formule de succes pentru urmatorul deceniu a fost publicată la editura PUBLICA.

Există Formule de succes pentru urmatorul deceniu în format PDF?

Poți verifica Formule de succes pentru urmatorul deceniu în format PDF.

Cărți scrise de Andrej Vizjak, Vasile Iuga

Ai mai jos lista de cărți scrise de Andrej Vizjak, Vasile Iuga. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.