Foșnetul. Ceea ce trupul își mai amintește

Sânziene-fecioare roua-răcoare încă neumblată blajini fiori dă sânilor-fecioare pe creștetul acoperișurilor toată e luna-n rugăciune către soare și streșinile plâng parfume albe în timp ce poarta amiroase-a muma ferestrele privesc la lontruri dalbe să vadă gândul din misteruri numa adolescentele se văd în ii de zare ce peste sâni plesnește presimțirea că germenele de stamine rare a prins ca foșnetul nemărginirea iar iile din sângele campestru roș arăsare grai în pin silvestru Prima întâlnire cu o carte este coperta, rochia de bal cu care aceasta intră în lume, începându-și zborul către inimile cititorilor. Foșnetul. Ceea ce trupul își mai amin tește, cartea poetului, publicistului, prozatorului și eseistului clujean Dumitru Cerna este înveșmântată într-o lume de simboluri. Un sticlete între mărăcini e o imagine puternică, un simbol creștin care amintește de coroana de spini a Mântuitorului și de compasiunea acestei mici păsări cântătoare. - Andrea H. Hedeș