Cartea Friedrich, marele detectiv PDF

Friedrich visează să devină detectiv. Are toate datele: cultura generală, spirit de observație, o minte ascuțită și pătrunzătoare. Are și un model, pe eroul celebrei cărți scrise de Erich Kastner, Emil și detectivii. Doar vremurile nu sunt potrivite: în Germania tocmai venise la putere Hitler, înspăimântându-i pe unii dintre germani și sucindu-le mințile altora. Când Friedrich și prietenii săi foarte buni, Viktoria și Albert, primesc misiunea de a urmări un spion, copiii sunt convinși că vor trăi o aventură în care vor dezlega cel puțin un mister. Însă jocul de-a detectivii se transformă într-un coșmar, fiindcă așa-zisul spion este chiar unul dintre prietenii lui Friedrich, scriitorul Erich Kastner, pe care naziștii îl urâsc. Lumea lui Friedrich, și nu doar a lui, în care prietenia, loialitatea și curajul sunt valorile esențiale, începe să se destrame, îndreptându-se către un deznodământ nedorit.    Ideea de a scrie Friedrich, marele detectiv i-a venit lui Philip Kerr după ce a vizionat pe YouTube ecranizarea din 1931 a romanului lui Erich Kastner, Emil și detectivii. A aflat că toți actorii-copii care au jucat în film au murit pe front în anii celui de al Doilea Război Mondial. Pentru a-și construi meditația despre valoarea inestimabilă a prieteniei, mai ales în vremuri grele, Kerr i-a oferit scriitorului Erich Kastner, cu mijloacele literaturii, un prieten minunat, pe irezistibilul Friedrich. Fragment din cartea Friedrich, marele detectiv, de Philip Kerr "La câteva săptămâni după discuția lui Friedrich cu domnul Kastner, pe unul dintre pereții sălii de clasă apăru portretul lui Adolf Hitler, lângă un crucifix de lemn pe care băieții îl știau acolo dintotdeauna. Portretul lui Hitler era enervant, își spuse Friedrich; privirea lui pătrunzătoare părea să-i intre drept în suflet. Lui Friedrich îi trecu prin minte că noul lider al Germaniei știa sau poate bănuia - din cauza domnului Kastner - că el nu era nazist. Firește, era conștient că acest lucru nu putea fi adevărat, dar avea în continuare un sentiment de disconfort de fiecare dată când întâlnea privirea intensă a bărbatului din portret. Nimeni nu știa exact cine atârnase tabloul pe perete, dar bănuielile s-au oprit rapid la domnul Braun, pentru care elevii erau doar niște cifre. Domnul Braun era, se pare, cel mai puțin iubit profesor din școală; toată lumea îl ura și se temea de el. Spre deosebire de doamna Weber, domnul Braun era crud și sarcastic și nu părea să iubească meseria de profesor mai mult decât pe copiii pe care, plătit fiind pentru asta, trebuia să-i învețe. În plus, era un mare admirator al naziștilor și intră întotdeauna în sala de clasă spunând "Heil Hitler", având un aer oarecum iritat când nimeni nu răspundea la salutul său. Dar cel mai urât lucru, în opinia lui Friedrich, era felul în care îl trată, cu dușmănie, pe Leo, care era singurul evreu din clasă. Toate glumele pe care le făcea acest profesor - și nu erau nicidecum amuzante - îl aveau ca țintă pe Leo. Friedrich era hotărât să rămână prietenul lui Leo, deși domnul Braun decisese că acest lucru nu este posibil. - Nimeni din această școală, nimeni care iubește Germania, nu ar putea avea vreodată un prieten evreu, spunea domnul Braun, părând că i se adresează direct lui Friedrich, care stătea întotdeauna lângă Leo. Și oricine gândește altfel ar trebui avertizat asupra greșelii periculoase pe care o face. Leo era în mod evident cel mai isteț băiat din clasă; doamna Weber spunea că era "talentat", dar nici măcar asta nu îl ajută. Domnul Braun preferă să îi explice oricui ca talentul deosebit al lui Hertz la matematică era o dovadă că evreii se pricepeau la bani și, prin urmare, nu erau de încredere. - Ține minte ce îți spun, băiete. Într-o zi, un evreu va încerca să profite de tine. Așa sunt făcuți ei. Culmea a fost atinsă într-o zi de aprilie, când domnul Braun le explică elevilor procentele."