Un student la medicină e însărcinat de unul dintre superiorii săi, asistentul Strauch, să facă un raport stării fratelui aceluia, pictorul Strauch, care s-a detașat de lume și trăiește retras, într-un han dintr-un sat aflat la înălțime în Alpii austrieci. Cuprins de prietenie față de tânărul despre care nu știe mai nimic, Strauch îi expune în lungi monologuri incoerente, halucinatorii, fulgurante, concepțiile sale despre tragic și absurd, despre misterul vieții. Năucit la început, tânărul narator se lăsă treptat vrăjit de seducția mortală a felului rece de a fi al pictorului, dar mai ales a nihilismului său înghețat și definitiv. “Talentul grozav al lui Bernhard de a închipui monologuri existențiale întunecate e depășit, poate, numai de cel al lui Beckett și pare să se fi manifestat pe deplin matur în debutul său fascinant.” - Publishers Weekly Fragment din roman: “În ultimii ani, în afara menajerei sale, pictorul nu mai avusese pe nimeni. Ea îi era de ajuns pentru ceea ce se cheamă „cerințe trupești", cărora alții li se dădeau „cu nerușinare", dar care îl interesau din ce în ce mai puțin. „Ea n-avea habar de asta", spuse el. Era o femeie cu atâta inteligența câtă îi era necesară unei menajere, se îmbraca mereu cu gust și se retrăgea după ce o doreai, fără să i-o ceri anume. Spre deosebire de majoritatea menajerelor pe care le cunoștea, ea n-a văzut niciodată în el decât un stăpân. Două zile pe săptămână era liberă. El considera asta o restricite. Ea se simțea singură. Nu știa deloc cum să-și ocupe timpul. O plătea mai mult decât se obișnuia și îi procură din când în când bilete la vreun spectacol, pentru care ea îi mulțumea arătând o grijă deosebită la spălatul rufelor, la călcat și gătîndu-i cu mult zel în bucătărie. Era de la țară, iar menajerele de la țară sunt cele mai bune. N-a stat mai mult de doi, trei ani, căci mai înainte nu-și permisese menajera. Acum, ea se afla la T., la părinți. Chiar a doua zi după ce o concediase plecase la ai ei. „O față de patruzeci și cinci de ani", spuse el. Așa cum cel mai bun matematician își stăpânește știința, ea avea arta de a primi musafirii și de a le adresa complimente. „Dar eu nu-i primeam deloc!" În două, trei zile, a înțeles ce gusturi am, știa cum vreau să fie făcute lucrurile. Îi lăsă mână liberă. „Făcu ordine în toate încurcăturile mele", spuse el. „Era «foarte pricepută» în chestiunile artistice. Fiindcă n-avea habar de artă, de la ea am auzit cele mai bune judecați. Știa la fel de bine să facă pantofii și să tragă perdelele fără zgomot și recunoștea țigările după fum și știa cum să-și bată joc de megalomania unor pretinși maeștri... Cât am avut-o, i-am înțeles pe bogătași. Am înțeles deodată bunăstarea materială și libertatea de mișcare.""
