Succesul romanelor lui Michel Zevaco se datorează, printre altele, imparțialității cu care sunt prezentați eroii. Rege, regina, cavaler, fața bisericească, haimana sau om simplu — fiecare are locul și rolul său în acțiunea romanului. Autorul pune în antiteză eroi din ceea ce în epoca reprezenta lumea bună și eroi din lumea de rând, demonstrând că, de multe ori, adevărata noblețe este la clasele de jos, așa cum caractere urâte se întâlnesc și la clasele superioare. Cititorului îi este dat să cunoască destine care se intersectează, prietenii, trădări, rivalități și — aidoma frumoaselor flori crescute în mlaștini - Dragostea, cu toate obstacolele, descurajările, speranțele și, în final, triumful. Fragment din cartea "Frumoasă Fiorîndă" de Michel Zevaco "Arestarea La urma urmei, Guillaume Pentecte nu-și făcea nici o iluzie cu privi-re la finalul luptei. Își spunea că numai dacă ar fi ajutat de un noroc ieșit cu totul din comun, scopul principal - care era uciderea lui Beaurevers (nu se mai punea problema capturării sale) și a contelui de Luvru - ar fi putut fi atins. Asta nu-l împiedica să facă totul pentru a reuși, încât el și oamenii săi se băteau ca niște diavoli. Dar dacă Pentecote nu mai credea în suprimarea celor doi, pentru care fusese plătit, nici nu-și închipuia severa înfrângere care-l aștepta pe câmpul de luptă. Manevra pe care o concepuse trebuia să-i reușească din prima încercare, fără de care ar fi urmat un eșec total. Și asta, Pentecte o văzu pe propria-i piele. Beaurevers nici măcar nu sesiza că grupul lui este izolat de cel al protestanților. Violența luptei care se abătuse asupra lui nu-l lăsase să observe așa ceva și nu-l făcu decât să adopte tactica de a ucide cât mai mulți derbedei, care-l atacau cu înverșunare. Din mâna lui Bourăcan smulse drugul de fier masiv și se aruncă în învălmășeală. Fenire și cei doi ofițeri gasconi îl urmară, atacând cu furie, atât cu spada cât și cu pumnalul. Învârtind ghioaga de fier, Beaurevers dădea impresia unui nebun. Se află în tot locul, cu o forță fenomenală și cu rapiditatea furtunii. Brațul lui se ridică și se lăsă fără odihnă. Aceste două mișcări erau așa de rapide, încât păreau una singură. Și ori de câte ori brațul îi cobora, bara de fier doboră câte un dușman. Ferriere, Francisc și cei patru oameni ai cavalerului, ca și cei doi ofițeri, îl completau de minune. Peste puțin timp se puteau considera stăpâni pe câmpul de bătaie. Spadasinii lui Rospignac erau înfrânți. La un moment dat, fusese o simplă înfrângere. Una destul de onorabilă. Dar de acum. înfrângerea se transformă în derută."
