Cartea Fugi, baiete, fugi! PDF

    Povestea adevărată a unui luptător sălbatic de pe străzile New Yorkului… Milioane de oameni îl cunosc pe Nicky Cruz din bestsellerul Crucea și pumnalul.     Nicky Cruz s-a născut în 1938 în Puerto Rico. La 15 ani, el a fost trimis de tatăl său în New York, la unul dintre frații mai mari, însă nu a stat mult la acesta, hotărând să-și trăiască viața pe cont propriu. Din dorința de a găsi o oarecare protecție și de a-și găsi identitatea, la 16 ani a devenit membrul binecunoscutei gâști din Brooklyn, Mau Maus. După șase luni devine conducătorul acesteia. Cruz a fost liderul neînfricat al celei mai de temut gâști a vremii, care îi îngrozea atât pe rivali, cât și pe polițiști. Pierdut în cercul vicios al drogurilor, al alcoolului și al violenței, viața sa a luat o întorsătură și mai rea după ce cel mai bun prieten, un membru al aceleiași gâști, i-a murit în brațe în urma unei bătălii. Cu cât devenea mai cunoscut, cu atât coșmarurile nopții îl chinuiau mai tare. După repetate arestări, psihiatrul Curții l-a avertizat că se îndreaptă spre închisoare, scaun electric și apoi spre iad. Nimeni nu a reușit să ajungă la inima lui Nicky - până când l-a întâlnit pe predicatorul de pe stradă, David Wilkerson. Acesta l-a dezarmat pe Nicky, arătându-i ceva ce el nu cunoscuse niciodată: dragostea.     În final, mesajul Evangheliei prezentat de Wilkerson și dragostea lui Iisus au înmuiat inima lui Nicky Cruz. Acesta a primit iertare, dragoste și o viață nouă în Iisus Cristos. Din acel moment, Nicky și-a dedicat viața vestirii Evangheliei, ajutând alți oameni să găsească adevărata libertate. Timp de aproape 50 de ani, Nicky a călătorit în întreaga lume vorbind despre transformarea miraculoasă a vieții sale. Nicky și echipa sa de misiune doresc să atingă inimile oamenilor prin mesajul dragostei lui Dumnezeu.     CUPRINS:  • Prefață • Introducere • Cuvânt înainte 1. Nimănui nu-i pasă • 2. Jungla din școală • 3. Pe cont propriu • 4. Botezat în sânge • 5. Bătaie pe stradă • 6. Hell Burners • 7. Copilul lui Lucifer • 8. Râsul lui Satan • 9. În groapă • 10. Întâlnirea • 11. Dincolo de lumea sălbatică • 12. Din nou la școală • 13. Acolo unde îngerilor le este teamă să pășească • 14. Gloria! • 15. Călătorie în iad • 16. Cu Cristos in Harlem • 17. Prin valea umbrei • 18. Pe teritoriul lui Isus  • Epilog • O provocare personală din partea lui Nicky Cruz • Nicky Cruz Outreach     Fragment din volumul "Fugi, băiete, fugi!" de Nicky Cruz, Jamie Buckingham:     “Totuși, aceasta era politica școlii, pentru a institui disciplina și ascultarea. Și chiar dacă era foarte dificil pentru mine, era exact tipul de pregătire de care aveam nevoie. Orice altă școală mai puțin strictă ar fi însemnat prea multă libertate pentru mine.     Cantitativ, mesele erau suficiente, dar nu foarte atrăgătoare. Micul dejun obișnuit constă din terci și pâine prăjită și un ou o dată pe săptămână. Acest tip de dietă făcea totuși parte din pregătirea noastră, de vreme ce majoritatea dintre noi aveam să fim păstori spanioli în regiuni sărace ale țării unde trebuia să trăim din foarte puține resurse. Profesorii erau foarte răbdători cu mine. Nu știam cum trebuie să mă port și mă simțeam nesigur. Încercam să fac față făcând pe deșteptul și încercând să par orgolios.     Îmi amintesc cum, într-o dimineață, în timpul celei de-a treia lună de școală, stăteam în picioare în clasă, în timp ce profesorul ne conducea în rugăciune. În ultimele săptămâni, îmi tot aruncasem privirile asupra unei mexicane brunete, o fată foarte pioasă, care stătea în banca din fața mea, dar nu putusem să-i atrag atenția cu nimic. În mijlocul rugăciunii, am tras încet scaunul din spatele ei, gândandu-mă că acum sigur mă va observa. La „amin" ne-am așezat toți. M-a observat atunci chiar prea bine! S-a întors din poziția ei comică de pe podea și s-a uitat la mine cu ochi care aruncau flăcări. Iar eu râdeam de mă prăpădeam, în timp ce mă aplecam să o ajut. M-a străfulgerat cu privirea și s-a ridicat în picioare singură, refuzând ajutorul. N-a spus nimic și, oarecum, nu mai era deloc amuzant. În timp ce-și trăgea scaunul, m-a lovit în mod intenționat în fluierul piciorului. Nu cred că ceva m-a durut vreodată mai tare. Simțeam durerea atât de tare, încât am crezut că o să leșin. Toți din clasă au râs. Mi-am redobândit controlul și m-am uitat la ea. Ea s-a uitat la mine cu niște ochi care ar fi putut să facă o gaură și printr-un automobil blindat. S-a întors și s-a așezat cu rigiditate în bancă, cu fața la profesor.”