Ce îi deosebește pe marii savanți de ceilalți oameni de știință nu sunt doar succesele, ci și eșecurile. Darwin, Kelvin, Pauling, Hoyle și Einstein au comis „gafe strălucite“, nu simple erori, pentru că în spatele lor se ascund probleme care au împins cunoașterea „cu spatele la perete“, iar de aici au apărut noi perspective asupra lumii. Cartea lui Mario Livio dezvăluie momente critice din istoria științei și ne apropie de figurile marilor savanți – oameni, și ei, supuși fatalmente greșelii. Fragment din volum: „Conform felului în care înțelegem acum genetică, moleculă de ADN (acid dezoxiribonucleic) oferă tuturor organismelor vii mecanismul răspunzător pentru ereditate. Simplu spus, ADN-ul e alcătuit din gene, care conțin informațiile ce codifică proteinele, precum și unele zone necodificatoare. Din punct de vedere fizic, ADN-ul e localizat pe elemente numite cromozomi, din care, la speciile sexuate, orice organism posedă două seturi, unul moștenit de la mama (femela) și unul de la tata (masculul). Prin urmare, orice individ poseda două seturi din toate genele sale, cele două exemplare ale unei gene putând fi identice sau ușor diferite. Formele diferite ale unei gene care pot fi prezente într-o anumită poziție pe un cromozom sunt variantele numite alele. Teoria modernă a geneticii își are obârșia în mintea unui cercetător mai puțin obișnuit: un preot morav din secolul XIX, pe nume Gregor Mendel. El a efectuat o serie de experimente aparent simple, în care a polenizat încrucișat mii de plante de mazăre, care produceau numai semințe verzi, cu plante care produceau numai semințe galbene. În următoarea generație există însă un raport de 3 la 1 între semințele galbene și cele verzi. Din aceste rezultate misterioase, Mendel a extras o teorie corpusculară sau atomistă privind ereditatea. Într-o categorică opoziție cu amestecul, teoria lui Mendel afirmă că genele (pe care le-a numit „factori") sunt entități discrete care nu numai că sunt păstrate pe durata dezvoltării, ci și transmise mai departe, absolut neschimbate, generației următoare. Mendel a mai adăugat ulterior că fiecare urmaș moștenește o asemenea genă („factor") de la fiecare părinte și că o trăsătură dată poate să nu se manifeste la un urmaș, dar poate fi transmisă generațiilor următoare. Aceste deducții, la fel ca înseși experimentele lui Mendel, au fost într-adevăr strălucite. Nimeni nu ajunsese la concluzii similare în aproape zece mii de ani de agricultură.”
