Galaxia sudică cuprinde câteva nuvele publicate (una dintre ele, „Gravitație 0.7”, a fost chiar nominalizată la premiile Romcon 2015, categoria nuvela), dar și o nuvelă inedită, cea mai întinsă dintre ele. Acest volum reprezintă debutul unuia dintre cele mai interesante proiecte din literatura SF românească. Galaxia sudică va fi o sagă spațială, o istorie a lumii. “Povestirile lui Aurel Cărășel sunt șefeuri clasice, șefeuri dintr-acelea care ne-au făcut pe mulți dintre noi să devenim fanii acestui gen de ficțiune. Regăsim în ele navele spațiale, astronauții, roboții și inteligențele artificiale, stațiile orbitale sau coloniile umane de pe Lună și de pe Marte, lucruri care s-au cam pierdut în ultima vreme, odată cu schimbarea la față a literaturii de gen pe plan mondial și, evident, și la noi.” (Michael Hăulică) Fragment: “Phobos fusese colonizat încă din anul 66 EC, fiind primul corp cosmic îndepărtat de Therra locuit permanent. În primii cinci ani, se săpaseră 12 tunele și Grota Alpha, un gol intern cu suprafața de 86 de hectare, cea mai importantă excavație întreprinsă de om în epoca de pionierat a extinderii sale în cosmos. în anul 71 EC, începuseră primele curse regulate între Phobos și Marte, că al doilea pas în tentativa de reluare a colonizării Planetei Roșii. Timp de șapte ani, peste 1350 de persoane au lucrat pe cele două fronturi, reușind să finalizeze construcțiile necesare unei locuiri permanente. În anul 78 EC, colonia marțiană Olympus fusese dată în funcțiune, un an mai târziu primii 3307 coloniști reușiseră să coboare din calele astronavelor la bază de tranzit de pe Phobos, așteptându-și rândul la Ascensor. Apoi, printr-o abilă urzeală diplomatică, însoțită de amenințarea retragerii suportului material pentru explorarea spațială, Statele Unite Terestre ale Americii (SUTA) reușiseră să obțină, în anul 80 EC, controlul asupra bazei de pe Phobos, demarând imediat lucrările de înființare ale unei baze militare specializate pe vecinul său Deimos. La vremea respectivă, Marte și cei doi sateliți ai săi păreau încă un vis suficient de îndepărtat pentru ca Guvernul Therrian să-și facă prea multe probleme în legătură cu ele. Iar SUTA își anunțase generoasa participare financiară și tehnică la efortul construirii unei a doua baze de colonizare în deșertul roșu, ceea ce ar fi început să rezolve o parte din gravele probleme ale suprapopulării cu care se confruntă planeta-mamă. în plus, așa cum dăduse asigurări administrația americană, Marte era numai un scurt popas pe calea cea lungă a colonizării Sistemului Jovian, pas care avea să aducă, într-adevăr, cu sine închiderea crizei materiilor prime.”
