Ganditori ortodocsi moderni

    Volumul a fost alcătuit de un convertit la Ortodoxie, care trăiește în diaspora, fiind scris chiar din această perspectivă. Un element decisiv al percepției asupra teologiei ortodoxe în spațiul diasporei din Vest (în Europa Occidentală și America) a fost exilarea membrilor intelighenției ruse, condamnați în anul 1922, printr-un decret emis de Lenin și Troțki, pentru faptul de a nu fi arătat simpatie cauzei bolșevice. Mulți dintre acești intelectuali au gravitat în jurul Parisului, acolo unde a fost înființat un institut teologic, vestitul Institut St. Serge, în anul 1925, avându-l decan pe economistul marxist, devenit teolog și preot, Părintele Serghei Bulgakov. Prezența lor în Paris a adus teologia ortodoxă în atenția multor gânditori și teologi apuseni și a condus la un interes fără precedent – îndeosebi în spațiile anglofone și francofone – față de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Ortodoxia Răsăriteană. Propria mea întâlnire cu, iar ulterior îmbrățișare a Ortodoxiei își are în mod cert antecedentul în prezența emigranților ruși în Vest.      Totuși o înțelegere mai profundă a rădăcinilor intelectuale ale acestor gânditori emigranți dezvăluie o poveste ce poate fi urmărită în istorie până în secolul al XIX-lea, cu a să mișcare slavofilă, și mai departe până la publicarea în Veneția, în anul 1782, a unei antologii de texte bizantine ascetice și mistice, cunoscută sub numele de Filocalia, editată de Sfântul Nicodim Aghioritul și de Sfântul Macarie al Corintului.     Fragment din volumul "Gânditori ortodocși moderni" de Andrew Louth:     “Antipatia lui Schmemann față de monahism reflectă, de asemenea, prejudecățile academice din Occident, cel puțin din rândul protestanților, și este strâns legată de respingerea pietății misteriologice: Capitolul 3 din „Introducere în teologia liturgică” discută despre ambele și, uneori, le tratează împreună, ca atunci când spune că „terminologia «misteriologică» a devenit un fel de limbaj comun pentru descrierea începuturilor monahismului și în discursul despre calitatea sfințitoare a cultului”. Sora Vassa Larin are o bună prezentare a acestui aspect al lui Schmemann în numărul din St Vladimir's Theological Quarterly la care am făcut deja referire. Sora Vassă reunește materiale din diferite părți ale operei lui Schmemann și prezintă o imagine completă a diferitelor moduri în care și-a exprimat aversiunea sa față de monahism. Aceasta a fost, de exemplu, foarte mult legată de aversiunea sa față de „spiritualitate", pe care a interpretat-o ca o retragere din lumea reală într-una individuală. După cum afirmă Sora Vassa, Schmemann a lăsat puțin loc pentru ceea ce ea numește pocăința și misiune interioară, și sugerează că acest lucru se datorează faptului că Schmemann „pur și simplu nu a fost tipul de persoană monahală". Ea are, fără îndoială, dreptate. Există, totuși, un număr de moduri în care ar putea fi explicată această aversiune pentru monahism. Mai întâi de toate, la modul general, așa cum am avut ocazia să observăm deja, emigrația rusă, cel puțin cea care aparținea exarhatului păstorit de Mitropolitul Evloghie, pare să fi avut probleme cu privire la monahism, probleme care se pare că au fost moștenite de Biserica Ortodoxă a Americii. Am notat mai devreme lamentațiile Mitropolitului Evloghie, care spunea că     „monahismul ascetic, contemplativ..., adică monahismul în stare pură, nu a reușit să fie receptat în emigrație. Spun acest lucru cu mare tristețe, deoarece monahismul ascetic este floarea și ornamentul Bisericii, un semn al vitalității ei.”     Atitudinea repulsivă a lui Schmemann față de monahism pare să fi caracterizat cel puțin o parte a diasporei ruse. Dar aici este ceva mai mult. Schmemann este important pentru felul în care evlavia liturgică a ajuns să fie înțeleasă în lumea ortodoxă în secolul XX (am exprimat aceasta cu grijă; nu sunt convins că evlavia liturgică a fost ceva descoperit, sau chiar inventat, de către rușii din emigrație; ea a fost însă ceva ce ei au subliniat).”