Gata cu scuzele!

Gata cu scuzele! Cum să nu-ți mai fie rușine să-ți urmezi visurile Rachel Hollis a văzut prea multe cazuri în care femeile nu-și valorifica în întregime potențialui. Chiar dacă inima le îndeamnă să facă mai mult, teama de situațiile jenante, de a nu fi perfecte sau de a nu se ridica la jnălțimea așteptărilor le  în Gata cu scuzele!, Rachel Hollis trage un semnal de alarmă. Știe multe femei au fost învățate să se autodefinească prin prisma altora - fie ca soție, mamă, fiica sau angajată - în loc să învețe să-și asume cine sunt și ce vor. îndemnându-le pe femeile de pretutindeni să nu-și mai abandoneze visurile, Hollis identifică scuzele la care trebuie să renunți, comportamentele și deprinderile pe care să le adopți pe drumul spre dezvoltarea personală .și încrederea în sine. Fragment din volumul „Gata cu scuzele!" de Rachel Hollis:   „Nici nu e de mirare că sunt atâtea femei care-mi scriu că s-au pierdut pe ele însele! Sigur că s-au pierdut! Dacă-ți trăiești viața doar pentru a le face celorlalți pe plac, uiți ce anume te face pe tine tu. Dar dacă încă nu ți-ai găsit partenerul de viață sau n-ai nicio dorința de a face copii? Nu ești decât o femeie de nimic pentru că nu există nimeni pentru care să fii bună? Nu. Sigur că nu. Ești o ființă care are propriile speranțe și dorințe, scopuri și visuri. Unele sunt foarte mici („Vreau să scriu poezie"), altele sunt imense („Vreau să creez o companie de milioane de dolari"), dar toate sunt ale tale și sunt valoroase pur și simplu pentru că tu ești valoroasă. Ai voie să-ți dorești mai mult pentru tine însăți din unicul motiv că te face fericită. N-ai nevoie de permisiunea nimănui și evident că nu trebuie să te bazezi pe sprijinul nimănui drept catalizator pentru a ajunge unde îți dorești. Din păcate, multe femei sunt preocupate de ce-ar crede lumea despre obiectivele pe care și le-au stabilit pentru ele însele. Așa că, în loc să și le urmeze, își lăsă visurile să moară. Sau le urmează în secret, ori mai rău - cu sentimentul enervant că i-au dezamăgit pe cei din jur fiindcă fac ceva pentru ele în loc să facă pentru ceilalți. Trăiesc cu vină, rușine și frica. Ce-ar fi dacă încetează să mai fie o posibilitate cât de mică dintr-un colț al sufletului și devine în mintea lor o litanie de învinuiri. Dar dacă dau greș? Dar dacă o să râdă de mine? Dar dacă e o pierdere de vreme? Dar dacă o să fie furioși pe mine? Dar dacă o să creadă că sunt avidă? Dar dacă irosesc tot acest timp pe care altfel l-aș fi putut petrece cu familia mea? Ajunse aici, frica ne domină existența și ne împiedică să mergem mai departe, oricât de puțin. Putem ajunge să trăim cu o imensă frică de eșec și cu un mare complex al perfecționistului. Sau poate că ne e frică pentru că alții au obținut deja lucrurile la care și noi visam, și-atunci ce rost mai are? Sau poate că ne temem să nu ne simțim stânjenite că ieșim (iarăși) în evidență. Sau ne temem că nu suntem suficient de deștepte, de drăguțe, de tinere, de coapte... sunt atâtea feluri în care să nu fii „suficient de". Ca femei, avem o viață plină de minciuni care ne alimentează fricile. O viață în care am crezut că valoarea noastră stă în primul rând în capacitatea de a-i face pe alții fericiți. Referitor la visurile noastre, ne este teama de atât de multe lucruri, dar frica noastră cea mai mare e să nu fim judecate că avem aceste visuri. E o porcărie. Și e timpul s-o spunem. E o porcărie această minciună din viața mea și spun că e o porcărie și în numele tău.”