Cartea Gelsomino in tara mincinosilor PDF

    O carte plină de fantezie despre puterea cuvintelor și despre adevăr     A fost odată un băiețel obișnuit, ba chiar poate ceva mai mititel decât ceilalți, dar care de la primele scâncete s-a dovedit a avea un glas nemaipomenit. Chiar și când vorbește în șoaptă, geamurile se sparg în mii de cioburi. Cu o asemenea voce, îl așteaptă fie mari neplăceri, fiu un viitor strălucit.     "În dimineața asta n-am chef să dorm. Mă simt proaspăt ca un castravete."     "Cu cerneală neagră se pot scrie povesti colorate și vesele."     "În țara minciunilor adevărul e boala nebunilor."     Fragment din volumul "Gelsomino în țara mincinoșilor" de Gianni Rodari:     „Făcând socoteala, rezultă că erau vreo douăzeci de pisici care mieunau: toate fură duse la casa de nebuni, fiindcă în felul lor spuneau adevărul, deci nu puteau fi decât nebune. Directorul casei de nebuni nu știa unde să le pună. Se gândi el ce se gândi și le duse pe toate în celula lui Calimero „la Datorie". Vă puteți închipui ce bucurie l-a cuprins pe spionul nostru de o asemenea tovărășie, care-i amintea de pricina nenorocirii sale! În răstimp de două ore deveni nebun de-a binelea și începu să miaune și să toarcă. Se credea și el pisica, iar când un șoarece imprudent traversă celula, fu primul care sări să-l prindă: șoarecele își lăsă coada în gura lui și se refugie în gaura sa.     Șchiopino adună toate aceste informații și tocmai se întorcea acasă, vrând să i le împărtășească și lui Gelsomino, când deodată auzi glasul tenorului atacând unul din faimoasele cântecele din satul său, care-i dăduse atâtea bătăi de cap.     „De data asta, se gândi Șchiopino, pun pariu pe toate cele patru labe ale mele, inclusiv pe cea nouă, că Gelsomino a adormit și visează. Dacă nu mă grăbesc, jandarmii o să ajungă înaintea mea."     În jurul casei găsi o imensă mulțime adunată să asculte. Nimeni nu făcea nicio mișcare, nimeni nu scotea o vorbă. Și dacă din când în când câte un geam din vecinătate se făcea țăndări, nu se arată nimeni să protesteze. Cântecul miraculos părea să fi declanșat o vrajă. Șchiopino observă doi tineri jandarmi pierduți în mulțime, cu aceeași expresie de încântare pe chip. Jandarmii, după cum știți, aveau ordin să-l aresteze pe Gelsomino, dar cei doi n-aveau deloc intenția asta. Din păcate, se apropiau alți jandarmi, iar șeful lor își făcea loc prin mulțime cu un bici: pesemne că era surd, lui muzica lui Gelsomino nu-i spunea nimic.     Șchiopino urcă scările în goană și năvăli în mansardă ca un trăsnet:     — Trezește-te! Trezește-te! strigă el, gâdilându-l pe Gelsomino cu coada sub nas. Concertul s-a încheiat. Vine poliția.     Gelsomino deschise ochii, și-i freca cu putere și întrebă:     — Unde mă aflu?     — Îți spun eu unde o să te afli imediat, dacă nu ne mișcăm, îi răspunse Șchiopino. O să fii la răcoare.”