Geneza Teatrului National din Chisinau 1818-1960

    Ediție îngrijită de Iurie Colesnic     "Apariția teatrului românesc în Basarabia a fost un fenomen întârziat.      Inițial, pe plaiurile noastre au poposit trupe teatrale rusești, ucrainene, poloneze, franceze, germane și abia în anii ’40 ai secolului XIX a venit prima echipă de actori de peste prut, în frunte cu celebrul Matei Millo. A fost o experiență șocantă pentru publicul basarabean care se obișnuise deja cu gândul că limba română nu mai avea întrebuințare în statul rus." - Iurie Colesnic     Fragment din volum:       “Eugeniu Ureche nu doar picta, el știa să vadă multe dincolo de om:       „Ochii pe care nu pot să-i uit...     În cele ce pot să povestesc, vreau să aduc un omagiu talentatului compozitor moldovean Eugeniu Coca, omului cu ochii cei mai calzi și binevoitori pe care i-am cunoscut vreodată, mereu zâmbind și radiind din adâncul sufletului său bun.     Ochii! Nu-i pot uita și acum, deși a trecut atâta timp, de când am făcut cunoștință cu dumnealui. Aveam vreo 18 ani și eram student la Conservatorul din Chișinău. Eram prieten cu un student violonist, Dubravschi, și el tot Eugeniu, ca și mine. Deseori ne duceam împreună pe la concertele care aveau loc în „Sala Eparhială", singura sală de concerte din Chișinău, având o scenă, un pian alb excelent și o acustică dintre cele mai perfecte. Printr-o coincidență ne-am trezit în această sală așezați alături pe scaunele masive de stejar, cu spetezele înalte, trei „Eugeni" - Eugeniu Coca, Eugeniu Ureche și Eugeniu Dubravschi, care îl ascultau cu sufletul la gură pe marele violonist cehoslovac cu faima mondială Jan Kubelik. După concert ne-am dus tustrei în culise să-l felicităm pe maestru. Trebuia să vezi ochii lui Eugeniu Coca, ce vorbeau mai mult decât toată troica ditirambile noastre tinere. Câtă căldură a fost în strângerea sa de mână și în ochii săi umezi de fericire!     Ne-am mai întâlnit cu E. Coca tot în această sală, la concertul de gală oferit de marele maestru al viorii G. Enescu. După aceasta ne-am revăzut de-acum pe scena Teatrului Moldovenesc, în toamna anului 1940. Eram actor al acestui teatru. Se monta piesa lui V. Macreev „Vioara hutulului”, în regia lui Radin. Muzica urma să fie scrisă de E. Coca. Am avut ocazia să asist la explicațiile regizorului privind muzica și locul ei în spectacol. Și iarăși, ochii maestrului, ochii inteligenți, arzători, sfredelitori, care priveau și înțelegeau totul de la prima explicație."