Geofilosofia Europei

Massimo Cacciari s-a născut la Veneția în anul1944. Este unul dintre cei mai importanți filosofi italieni contemporani. Dintre cărțile sale cele mai cunoscute amintim: Krisis apărută la Editura Feltrinelli, Milano, 1976, Dallo Steinhof, 1980, Icoana Legii, 1985, Îngerul necesar, 1986 și o nouă ediție mai amplă în 1992, Despre început, 1990 și Geofilosofia Europei, 1994, apărută la Editura Adelphi, Zeit ohne Kronos, Ritter, Klagenfurt; Dran. Meridiens de la decision dans la pensee contemporaine, L'eclat, Combas, 1992. A fost de două ori primar al Veneției. Din această cauză i se mai spune și „filosoful doge”. Fragment din lucrarea lui Massimo Caciari, Geofilosofia Europei "Duelul Jaffier este foarte departe de a oferi o imagine a Dar, nicio imagine a păcii nu este de conceput pe scena polis-ului. Numai în clipa în care plecăm, putem să înțelegem lumina; dar părăsim cetatea atunci când suntem împinși spre moarte. De această asceză ar fi străini eroii? Războiul eroului ar ignora sfâșietoarele dialectici ale compasiunii și iubirii, ale purificării și pietății, ale necesarului și dreptului, în care Simone Weil își întrețese discursul asupra războiului și păcii? În jurul acestei roți interogative se plasează nu numai unul dintre eseurile sale cele mai deosebite, Iliada, poemul forței75, ci, am putea spune, întreaga sa concepție, inspirată de clasicitatea greacă. Iliada, publicată începând din decembrie 1940 și până în ianuarie 1941, a fost opera sa din iarnă precedentă, dez-voltată aproape în paralel cu Veneția salvă (Veneția salvată). Forța traduce aici un singur termen grecesc: bia. Numele-rădăcina, ne-mijlocit, violența care lovește în momentul în care apare, șuieratul unei săgeți care se aude întotdeauna prea târziu. Forța anihilează umanul, face omul să devină lucru, „Îl transformă în cadavru". Nu este vorba numai de acel „foarte crud tip de ucidere" care, în opinia lui Vico, face Iliada sublimă, violența nu se exercită în principal în faptul urât al uciderii, ci mai mult în aservire, în transformarea viului în lucru. Atunci „spectacolul" devine insuportabil: în momentul în care o ființă vie, care continua să apară ca fiind așa, fără să fie părăsită de psyche" (de suflul omni-penetrant al fibrelor trupului, care este în joc în mache, în androktastai, masacrarea oamenilor) zace neapărată, dezbrăcată, cu fața la pământ, în cel mai izbitor contrast cu însuși numele său: cel care are privirea Îndreptată în sus, anthropos. "