Ghidul antic al vietii moderne

Natalie Haynes a urmat studii clasice la Cambridge, apoi a început o carieră strălucită de stând-up comedian. Are emisiuni la BBC Radio 4 și e critic la The Review Show de la BBC 2. A scris și a prefațat nenumărate documentare radio, printre care OedipusEnders, despre legătura dintre tragedia greacă și soap operă. Este editorialist la The Independent și publică articole in The Guardian, The Observer, The Sunday Times, The Sunday Telegraph și Big Issue. În prezent locuiește la Londra.   Antichitatea sau vremea în care înțelepciunea maselor a compensat pe deplin stupiditatea indivizilor. Înțeleaptă ca Socrate, spirituală ca Aristofan, modernă ca ziua de mâine! O carte clasică pentru oamenii deștepți ai secolului XXI. O ștrengărie selectă prin politică și societatea Antichității, la porțile celor mai cunoscuți gânditori, care abundă de pepite de înțelepciune și vitalitate, un cadou perfect pentru îndrăgostiții de istorie, dar și pentru cei care sunt convinși că singura legătură cu Antichitatea este salată Cezar. O carte binedispusă și plină de povești, o distracție încântătoare care revelează originile culturii și stabilește conexiuni uluitoare între antici și lumea modernă, demontând inteli­gent și curajos mituri ce păreau veșnice, numai dacă ne gândim la ultimele cuvinte ale lui Iulius Cezar, care nu au fost „Și tu, Brutus? “, chiar dacă așa și-a dorit Shakespeare, ci Kai su, teknon? – „Până și tu, fiul meu?“   Trevor J. Saunders, fost profesor de greacă la Newcastle University, se exprimă cât se poate de concis în introducerea sa la Politica lui Aristotel: „O societate care își pierde înțelegerea trecutului este în primejdie, căci produce oameni care nu știu nimic în afară de prezent și care nu sunt conștienți că viața a fost și poate fi altfel decât așa cum este. Ei suportă ușor tirania, pentru că nu au cum să o compare cu nimic.“   Cicero deprinsese tehnicile sale retorice de la marii oratori greci. Oratorul trebuia să fie capabil să scrie cuvinte minunate, memorabile. Să construiască un raționament complex și determinant în obținerea victoriei (mai ales când nu avea dreptate). Trebuia să-l poată memora, deoarece nu se cădea să-l citească de pe notițe. Și trebuia să fie capabil să-l interpreteze ca un actor, în fața unei mulțimi de senatori români sau de jurați atenieni turbulenți. Retorica antică trebuia să găsească o cale fină de compromis cu publicul respectiv – fiind sigur pe tine, dar nu încrezut, modest, dar nu umil, convingător, dar nu șmecher.   VECHEA ORDINE A LUMII. Este tentant să credem că nu mai avem de ce să ne gândim la politică. În definitiv, apatia electoratului se manifestă intens în țări din toată lumea, iar atitudinea cinică a alega­torilor față de aleșii lor este și mai intensă. Mai contează cine deține funcții, atât timp cât ei, fără excepție, se folosesc de prilej ca să se capă­țuiască de pe urma poziției lor? Sunt în stare politicienii să aducă ceva pozitiv în viața noastră sau totul nu este decât retorica goală?   Tucidide, istoricul atenian: „Pentru mine va fi suficient dacă aceste cuvinte sunt considerate utile de cei care doresc să înțeleagă limpede evenimentele care s-au petrecut în trecut și care (cum firea omenească este așa cum este) se vor repeta și în viitor, la un moment sau altul și în bună măsură la fel. Opera mea nu e destinată să împace gustul unui public al prezentului, ci să dăinuie veșnic.”