Good-Bye

     Hanny Luană Fratu (scriitoare israeliană de origine română) personaj real și fantast, concret și misterios, energic și fragil, chiar dacă acest ultim volum - dintre cele patru postume, întocmite cu grija prietenilor și a familiei - poartă în titlu o formulă de rămas bun, totuși vom rămâne mereu cu tine și tu vei rămâne mereu cu noi. (Fratu Foundation)           Fragment:       “Motocicleta galbenă     Maia conducea spre casă. Iar spre casă. Tâmpită-i și viața asta. La muncă, acasă, încă o seară petrecută, în fața televizorului, câteva vorbe schimbate cu bărbatul. Câteva pagini dintr-o carte. Dormit. Trezit. Iar munca. Ochii șefului lipiți de sâni, de solduri, de buze. Aceeași dorință anunțată cu privirea, aceeași nemulțumire că nu primește ce-ar vrea, aceeași teamă cumva, că ar putea, de fapt, să primească și n-ar ști ce să facă cu ce-și dorește. Un copil mare și prost. Și sadic. Copiii sunt sadici. Fără să-și dea seama. Unora le trece, alții, devenind bărbați, își aleg să chinuie femei în loc de pisici sau gândaci.     Motocicleta galbenă, se-apropie-n viteză, se lipește de coada Maiei și-o urmărește. Ce-o fi vrând gălbejitul? se întreabă femeia. Poate e plictisit. Mărește viteza. Motocicleta galbenă mărește și ea. Jocul continuă până aproape de strada Maiei, unde motociclistul se apropie parcă într-o încercare de a-i sări sub roți. Lâna-i recunoaște ochii. Sadicul de la serviciu. Fostul chinuitor de gândaci, cel care-o chinuie la birou.     Femeia-și vede viața stâlcită, fără posibilitatea de-a schimba slujba, pastilele de dormit înghițite după fiecare scenă de la muncă, depresiile, zilele când nu vrea să coboare din pat, să mănânce, să se spele. Să se miște, să trăiască. Omul ăsta îmi mănâncă viața, de la distanță, cinci ani, și iar cinci și încă cinci. Nu contează la el decât jocul, ori de câte ori mă apropiu, se retrage. Câteva zile. Când cred că s-a liniștit, o ia de la început. Îi place să mă înnebunească. Vrea sa, mă, înnebunească. El e bolnav. M-a îmbolnăvit și pe mine. Unde-o să ajungem? Motocicleta galbenă e încă lipită de portiera Maiei; cu un zâmbet serafic, femeia sucește brusc volanul spre stânga. Un zgomot asurzitor trezește vecinii. Cască galbenă zboară pe asfalt.”