Gramatica lui Dumnezeu

    Domnul Remo și câinele Boomerang se avântă într-un „joc“ nou. Pasagerul Fifoni e obsedat de atacuri teroriste și îi îngrozește pe însoțitorii de zbor. Matusalemicul bunic Leone, aflat într-un scaun cu rotile, pare condamnat la nemurire. Zeii manevrează pe căi de neînțeles viețile oamenilor. Iar „dintre zeii plăsmuiți de oameni“, spunea un filosof antic, „cel mai generos e cel care din mai multe singurătăți a făcut o zi de fericire“.     Stefano Benni a scris „cartea lumii“, circ al fericirii și mai ales al singurătăților. Comicul infernal, grotescul și absurdul se întâlnesc în 25 de povești în care trăiesc, sub zodia imprevizibilului, eroi, șarlatani, divinități antice și multe creaturi enigmatice, iar viața își vede liniștită de frumusețile și de cruzimile ei.      Fragment din volum:       „Am rămas o lună închis în casă, rana era urâtă, doctorașul care s-a îngrijit de mine mi-a zis că o să șchiopatez puțin, poate pentru totdeauna.     Adio pași ușori de pisică.     Vraja se rupsese. Magia care mă ajutase să traversez în tăcere casele dispăruse. Pentru prima oară, mă gândeam că poate prietenii mei nocturni mă urau. Furturile mele îi făcuseră să se certe, semănaseră ura și frică. Le spulberasem siguranța, bruma lor obositoare de pace.     Eram un hoț, ce credeam că sunt de fapt?     Dar nu a durat mult. Pe măsură ce rană se vindecă reveneam la gânduri mai bine.     Mă uitam la pozele furate, la multele imagini din familia mea secretă. Mi-i închipuiam când adormeam. Le simțeam respirația, mirosurile, zgomotele, parcurgeam cu mintea fiecare încăpere. Nu reușeam să renunț la ideea că nu voi mai auzi muzica aceea. Că nu voi mai cunoaște micile mistere din acele vieți simple.      E nevoie de timp, nu mă mai simțeam invincibil. Dar trebuia să-mi regăsesc curajul. Drept care am hotărât să încep din nou cu casa mea preferată. Prima pe care o vizitasem, cea cu căluții de sticlă și cu fața cu părul violet.     M-am dus la miezul nopții. Lumina era încă aprinsă. Stătuseră treji mai mult ca de obicei. I-am văzut de la fereastra trebăluind. La unu s-a stins lumina.     Devenisem foarte prudent.     Am intrat la trei.     Nici nu intrasem bine, că am simțit că se schimbase ceva. Mirosea urât. Farfuriile nu erau spălate, podeaua era murdară. Iar muzica era alta. Nu mai auzeam sforăitul bărbatului. Și nici țiuitul acvariului.     Fata nu mai era. Camera părea părăsită de ceva vreme, dulapurile și masa nu mai erau, posterele fuseseră smulse de pe pereți. Acvariul era gol și mirosea a putred.     A trebuit să mă așez pe pat. Gândurile veneau de-a valma."