Grigore Gafencu Jurnal vol.2

Grigore Gafencu. Jurnal. vol. 2 (18 iulie 1943 – 23 ianuarie 1944) Grigore Gafencu (n. 30 ian. 1892, București – 30 ian. 1957, Paris). A fost una din marile personalități ale diplomației românești. Ministru de externe între 1938 și vara lui 1940. A terminat facultatea de drept la Geneva și a obținut doctoratul la Paris (1914). Se întoarce în țară și urmează cursurile școlii de observatori aerieni din cadrul Aeronauticii militare. Ia parte la războiul de întregire națională, ca locotenent aviator în escadrilă de observație din Grupul 1 aeronautic. 1921 – înființează ”Revista vremii”; 1923 – conduce cotidianul Argus; 1937 – fondează cotidianul Timpul;  – a fost fruntaș al Partidului Național-Țărănesc, din 1928 – senator; 1928 – este numit secretar general al Ministerului Afacerilor Străine;  14 nov. 1929 – 7 iunie 1930 – Subsecr. St. Min. Lucr. Publ. Comunic. ; 13 iunie – 8 oct. 1930, Subsecr. St. Președinte Cons. Min.; 9 iun. – 10 aug. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str.; 11 aug. – 17 oct. 1932, Subsecr. St. Min. Af. Str. ; 14 iun. – 9 nov. 1933, Subsecr. St. Min. Ind. Comerț. Este desemnat Ministru al Afacerilor Străine (21 dec. 1938 – 1 feb. 1939; 1 feb. – 28 sept., 1939; 28 sept. – 23 nov. 1939; 24 nov. 1939 – 11 mai 1940; 11 mai – 1 iun. 1940); totodată, face parte din Directoratul Frontului Renașterii Naționale. Este acreditat Trimis extern și Ministru plenipotențiar la Moscova (10 aug. 1940 – 22 iun. 1941). Este scos din cadrele Ministerului Afacerilor Străine la 4 aug. 1941. În noiembrie 1941 pleacă în Elveția. Desfășoară o activitate intensă pentru desprinderea României de statele Axei. În 1944 este publicată, în limba franceză, cartea Preliminaires de la guerre a l’est/Preliminariile războiului din răsărit, una din cele mai bune analize ale relațiilor sovieto-germane dinaintea izbucnirii războiului. După război, militează împotriva sovietizării României și este implicat în procesul conducătorilor PNȚ (1947), fiind condamnat (în contumacie) la 20 de ani de muncă silnică. Gafencu s-a stabilit la Geneva. Considerat unul dintre cei mai buni analiști politici ai epocii, a ținut, în timpul războiului, numeroase conferințe publice la Londra, Paris, Strasbourg, FLorența, Zurich, Geneva, pledând întotdeauna cauza și interesele României. În calitate de reprezentant al grupului diplomaților aflați în exil, a depus pe masa Conferinței de Pace din 1947 două memorandumuri în care își prezenta opiniile, corecte, documentate, față de tratamentul nedrept aplicat patriei sale. Acțiunile sale și poziția proaliată a lui Gafencu aveau să-l transforme în persona non grata în fața regimului comunist de la București. El a fost condamnat în contumacie în noiembrie 1947, împreună cu lotul Maniu-Mihalache. La 20 februarie 1948 i se retrage cetățenia romană. Rămas în străinătate, se impune ca lider al emigrației românești anticomuniste. Grigore Gafencu a încetat din viață la 30 ianuarie 1957, având și astăzi mormântul în străinătate.