Miracolul poeziei constă, între altele, în capacitatea poetului de a se transforma, de a se reîncarna aș zice, cu fiecare volum al său. Avatarurile distincte păstrează adesea ceva din figura și făptură anterioare, dar acest lucru nu este obligatoriu. Nu toți poeții adoptă această trecere prin stări diverse, dar mulți dintre ei o fac. Nichita Stănescu din 11 elegii este și nu este cel din Sensul iubirii, iar cel din Noduri și semne seamănă cu ceilalți omonimi ai săi fără a fi identic. La fel se întâmplă cu alți poeți notabili precum Cezar Baltag sau Marin Sorescu. În volumul său anterior (Umbra lui Midas, Editura Neuma), Nicoleta Milea introducea precum o constantă a poemelor sale un vers care se află în fiecare dintre texte: sunt și nu sunt. În Grota cu fulgere, poeta este și nu este cea din Umbra lui Midas. Mai degrabă seamănă vag cu autoarea acelui volum. Rămân neschimbate sensibilitatea extremă și o anumită atașare de concepte mai degrabă decât de obiecte, un mod oarecum abstract de a înfățișa lumea. Dar în noul volum, autoarea își ia mult mai multe libertăți, și le asumă în chip mai îndrăzneț și chiar teoretizează acest fapt: poetul pur-sânge într-o condiție de maximă libertate semnalează orice abatere de la continua viețuire - Horia Gârbea Cu astfel de poeme concentrate, apropiate de șaradă, a hotărât Nicoleta Milea să-și atragă cititorul, punându-i în față nu o realitate certă, cu atât mai puțin o oglindă, ci un înșelător caleidoscop care este răsucit cu abilitate, câte puțin dar decisiv pentru schimbare radicală a imaginii de la un vers la altul. Nicoleta Milea, o poetă cu experiență și tehnica superioară, oferă, pentru rafinații poeziei și mai ales pentru amatorii de a căuta în profunzime descifrarea textului, o experiență delectabilă dar și ocazia unor meditații grave. Grota cu fulgere este cel mai izbutit volum al său. - Horia Gârbea
