- Ai aici un bilet, atenție, până la capătul de linie, e un tren regio, adică personalul de altădată. Pleacă din Gara de Nord la nouă fără cinci. Nu mergi până la capăt, coborî la a șaptesprezecea stație, le numeri bine, să fie gări mai mari, mai mici, halte, mă rog, nu opriri întâmplătoare. Acolo vei fi așteptată și ți se va spune ce ai de făcut. Înainte de coborâre, îți înfășori capul în șalul ăsta, uite-l aici, făcut sul. Nu trebuie să ți se vadă părul. Îi musai că o vreme să stai ascunsă. Dacă asculți de mine și de încă un moșneag la fel ca mine, vei fi ocrotită. Tu știi, știu și eu, știe și el, știu și alții pe care-i doare și cărora le pasă, că tu ai dreptate. Dar nu-i de niciun folos să mori ori să dispari cum vor ei, cu tine ar dispărea și adevărul. - Bine, dar adevărul va apărea astăzi, nu va mai putea nimeni să... - Ba vor putea să-l nege și nimeni nu se va pricepe să-l trezească la viață. - Dar Filip Criste... - Ia, draga mea, acest bilet și du-te. Nu-i nevoie să-l recunoști tu pe omul din gara aceea, te va găsi el pe tine, numai să nu numeri greșit. - Cum se cheamă stația? - Numărați, numărați, cântăriți și împărțiți se traduce corect „mene, mene, techel ufarșin”.
