Haos propune o analiza asupra relatiei dintre iubirea romantica si obstacolele impuse de superficialul contemporan. De-a lungul paginilor, cele doua concepte se ciocnesc inevitabil, iar rezultatul coliziunii este o amara desfasurare de meditatii, lamentari si observatii subiective.
Filtrele imagistice construite sunt atemporale, iar prin ele, poetul - personaj principal si insinuant al volumului -, evident influentat de sfarsitul abrupt si dramatic al experientelor evocate, se scufunda intr-un abis haotic de trairi bizare, metafizice - uneori simbolice, alteori transparente. Paradoxal, Haosul culmineaza in epilog, ultima parte a cartii prezentand un erou obosit, resemnat: poemele sale abandonate sunt o ultima incercare - esuata - de a intelege manifestarile existentiale ce-l coplesesc.
Haos
