Amenințat de un inamic fără nume, Nalenyr are o singură cale de a scăpa de uitare. Eroii care au apărat odinioară ținutul trebuie readuși la viață. Dar pentru asta e nevoie de o călătorie printr-un ținut magic, unde se zice că ar fi prinși în capcană, o pustietate în care domnesc forțe ascunse și primejdii neștiute. Keles Anturași, nepotul Cartografului Regal, este prizonier și propria lui iscusință îi poate aduce moartea. Jorin, fratele lui, e captiv pe un alt tărâm, unde e considerat zeu. Iar Nirați, sora lor, se află în paradisul dintre viață și moarte, alături de un vrăjitor hotărât să distrugă lumea. Acum se lupta cu toții să supraviețuiască într-o lume în care războaiele de pe pământ oglindesc războaiele din cer, iar visele pot deveni realitate, pe când realitatea se poate transforma într-un coșmar.... Michael Stackpole nu poate scrie o carte care să nu fie inteligentă și să nu dea dovadă de o imaginație debordantă. - Stephen R. Donaldson Fragment din cartea "Hărțile prevestitoare" de Michael A. Stackpole "Ciras Dejote se trezi într-o lume care devenise de nerecunoscut. Capul îi pulsa, deși nu chiar atât de dureros ca înainte. Amintiri despre cum ajunsese în grota întunecoasă - unde zăcea alături de maestrul său leșinat - îi reveniră în crâmpeie. Călătoreau prin Ixyll când se iscase o furtună de magie dezlănțuită. Nu-și mai amintea nimic concret după asta în afară de ropotul cailor și o mână pu-ternică ținându-l în șa. Maestrul său, Moraven Tolo, se zvârcoli și gemu lângă el. Puțină lumină existenta se răsfrângea de pe chipul său transpirat. Ciraș se ridică și se pregăti să-i aducă puțină apă, însă îl copleși amețeala și se lăsă înapoi, gemând. Apoi, mișcându-se mai lent, reuși să ia un burduf și se târî spre Moraven. Spasmele și vaierele acestuia îl făceau să pară că avea o criză. Totuși, nu era nicio urmă de spumă pe buzele sale, iar din nas nu-i curgea sânge. În lumina slabă, Ciras nu putea vedea nimic care să-l ajute să-și dea seama de natura rănilor. - Maestre, trebuie să beți. Ciras se așeză încet în genunchi și-și strecură mâna pe sub capul lui. Părul negru lung al bărbatului era năclăit de transpirație. Ciras îl ridică ușor și se pregăti să-i dea apă. Chiar atunci trupul lui Moraven înțepeni. Deschise ochii. Culoarea lor trecea de la bleumarin la o nuanță palidă și rece, căreia îi lipsea o fărâmă să devină alb curat, schimbându-se cu iuțeală sau domol. Alternau cu fluiditate, precum unduirile unei eșarfe de mătase într-o adiere. Uneori, ochii-i erau străbătuți de un desen ca un fulger, închipuit din linii întunecate și zimțate. Atunci Ciras simțea o furnicătură în mână. O furnicătură dureroasă, care se amplifica pe măsură ce fulgerul scăpără tot mai intens."
