Cartea Hegel: Fenomenologia spiritului - prezentare de Dragos Popescu PDF

    Filosofia se citește greu, cere timp și instrucție specială. Marile creații filosofice comunică, în principiu, idei simple, dar redate în structuri tematice și sisteme argumentative complicate. Vă propunem, ca experiment intelectual, o formulă de comunicare mai prietenoasă, care asigură un acces direct și precis la marile doctrine filosofice. Între acestea, gândirea hegeliană se conturează ca o piatră de hotar. Autorul însuși a dorit ca scrierea lui să nu semene cu nimic din ceea ce fusese conceput anterior, recunoscând totodată, fără ezitare, influențele posibile. Vă oferim, în debutul seriei Filosofie, chintesența Fenomenologiei spiritului, în prezentarea lui Dragoș Popescu, cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie al Academiei Române.      Fragment din volum:       „V. Certitudine adevăr al rațiunii        „Rațiunea este certitudinea conștiinței de a fi orice realitate: în acest fel enunță idealismul conceptul rațiunii” (FS 140; PhG 133).     Aceste cuvinte hegeliene trimit din nou la identitatea de mai sus, Eu = Eu. Prin conștiința-de-sine, această identitate era ferm stabilită. Conștiința-de-sine se opunea cu ea lumii lucrului independent, pe care-I nega. Acum, ca certitudine de a fi orice realitate, caracterul negativ al conștiinței-de-sine dispare. Conștiința-de-sine se afirmă pe sine gândind. Ca rațiune, „gândirea sa este realitatea însăși" (FS 140; PhG 132), ceea ce înseamnă că o comportare negativă (pentru sine) față de lume lasă locul acceptării subsistenței lumii ca adevăr și prezenta.     Mai sus I-am amintit pe Fichte și modul în care el instituia identitatea în cauză, despre care Hegel spune aici că este o pură asigurare (și nu o demonstrație, o parcurgere a drumului conștiinței, din care să reiasă că lucrurile stau așa cum suntem asigurați că stau, adică tocmai sarcina „Fenomenologiei spiritului”). Insuficientă  idealismului lui Fichte constă în apelul pe care el îl face la constatarea identității. Rațiunea trebuie să facă să reiasă identitatea din mișcarea proprie, pentru că, prin apelul ei, „sancționează adevărul celeilalte certitudini, anume că pentru mine există un altul" (FS 141; PhG 134). Hegel anticipează obiecții care s-au și adus de fapt idealismului de pe diferitele „trepte" ale spiritului pe care conștiința a ajuns.     Pentru idealism, Eul este simpla categorie. Nu o categorie de tip kantian, „mod nedeterminat al existentului în genere" (FS 142; PhG 134), despre care am avut ocazia să vorbim mai sus, când am văzut că Eu gândesc kantian (care poartă în „Critica rațiunii pure” numele de „principiu suprem al apercepției pure") lega reprezentările de conștiință. Fiecare reprezentare revine acolo unui concept, sau unei categorii a intelectului. De aceea Hegel vorbește aici despre categorie.”