• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Bestseller New York Times - Aleasă drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2018 de către publicațiile The Washington Post, USA Today, The Boston Globe, Publishers Weekly, Bloomberg, Real Simple, Glamour și de către New York Public Library Mărturisindu-se atrasă irezistibil de poveștile femeilor curajoase și originale, care își croiesc singure drumul în viață și își controlează destinul, Paula McLain, autoarea bestsellerului Soția din Paris, îi dedică acest nou roman, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondență de război și scrii¬toare Martha Gellhorn, uneia dintre cele mai interesante figuri din peisajul jurnalistic și literar american al secolului XX. Traducere și note de Veronica D. Niculescu Fragment din cartea "Hemingway și cu mine" de Paula McLain: "Când el i-a zâmbit, ochii căprui i-au strălucit călduros și o gropiță i s-a alungit pe obrazul stâng. - Eu m-am născut în Vestul Mijlociu, i-a zis mamei. Lângă Chicago. De la distanță mereu mi se pare mai frumos – și locul, și oamenii. Alfred tăcuse, dar s-a ridicat brusc și a dat mâna. Ne-am prezentat cu toții. Eram mândră de el și de mamă că n-au tresărit și nu s-au arătat copleșiți când ne-a zis cine e. Toată țara știa cine este Hemingway, precum și mare parte din lume. Dar aici, în orașul lui, era evident că-i plăcea să fie luat drept un om oarecare. Îți dădeai seama și numai după tricou. - Permiteți-mi să vă arăt locurile, cât sunteți pe-aici, ne-a zis privind-o tot timpul țintă pe mama. Ea încă era o femeie foarte frumoasă. Se ținea bine, cum se zice, și avea un păr argintiu minunat, ochi albaștri senini, o gură perfectă și absolut nici un strop de vanitate. Exceptând momentul pierderii noastre recente, de acasă, mereu mi se păruse că este cea mai mulțumită și bine adaptată persoana din câte cunoscusem vreodată. Norocul o vizită adesea, ca acum. Și a fost aproape ca și cum o ruletă începuse să se rotească în clipa în care ne suiserăm în autobuz sau chiar mai devreme, bila neagră de marmură țâșnind direct aici cu un clic câștigător, fără efort și inevitabil. Un tur privat al Key West, cu Ernest Hemingway? Desigur. Bineînțeles. Nu ne deranjează deloc. În Ford Coupe-ul negru al lui Hemingway, am făcut o buclă largă împrejurul insulei, începând din cel mai sudic punct, unde era un butoi vopsit în roșu și alb, ca un stâlp al frizeruluil."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Hemingway si cu mine?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Hemingway si cu mine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.