Heralda

    Heralda. Nuvelette de Serghie Bucur     "Sunt în aceste narațiuni cu aer vetust, țării și rafinamente parcă pentru gusturi și vremuri unde elevația încă persistă. Serghie Bucur, scriitor riguros și trăitor în cea mai mică Provincie geografică, vede surprinzător de bine lumea de altădată a timpului regăsit în istorie, în mediile artistice și în copilărie. Îl preocupă mai puțin banalitatea cotidiană, dar totdeauna mișcările lăuntrice. E de prisos să mai spun povestea cu vinul vechi...!" (Constantin Trandafir - Martie, 2012)     CUPRINS: • A. D. N. • Absență • Convoiul • Aer curat • Ascunzătoarea • Asfalt încins • Aureola • Cușcă • Căruța • Cearceaful • Curentul • Fixații • Heralda • Infracțiune • Inițiativă • Lanțul • Labirint • Lapsusstory • Momentul • Melancolii • Naufragiul • O zi fără.pereți • Parcul vienez • Patologie • Portretul • Premiera • Punct mort • Resturi • Regulamentul • Smog • Semnul de carte • Servitorul • Stigmat • Vedenia      Fragment din nuvela "NAUFRAGIUL":       “Fotografiile.     Una — la capătul dinspre perete al servantei, din care, de câte ori deschide ușa dormitorului, Liviu o privește cu ochii largi, arși de pofta lui nebună de viață. Acum vede prima dată că prea anume a așezat-o spre cealaltă, a lui Dedu, ca și cum i-ar fi adunat să se dueleze, să și-o împartă care pe care... A fost așa de nesocotită să-i pună unul împotriva celuilalt, acum, când, de ani buni Liviu e în pământ, iar Dedu s-a dus și el (ședeau la o cafea, sub viță de vie, într-o amiază de mai, abia trecuse de Sfinții Constantin și Elena, spunându-și vorbe care păreau că nu încap în propriile sunete și, deodată, Dedu s-a chircit în șezlong, a dus mâna în partea stângă și, cu capul lui mare, brăzdat de nervuri aspre, căzut pe o parte, a amuțit...). Tăcerea îi desparte și ea. I se pare că se uită chiorâș unul la altul, că își aruncă vorbe tâfnoase, pline de ură și gelozie. I-a întunecat mințile Dumnezeu, după ce i-a luat pe amândoi, pe rând, când prăpădiții aveau de crescut copiii, iar după tragedia cu cancerul lui Liviu, să n-o lase Atotputernicul liniștită nici cu Dedu („Ce suflet generos!”, spuseseră. Ină și Laur, ducându-se la casele lor fără să fi simțit că tatăl lor adevărat plecase „departe", de mult, de lângă ei...). Atunci când încă avea conștiința de sine a femeii din ființa aceea planturoasă, exemplar răsat, cu nimbul discretei nobleți.     Ușa trebuie unsă, când o deschide sună ca în Emilly Bronte, prelung, înfiorător. Se vede că Laur n-a mai dat pe aici. Cât despre Ina, pe ea poate să cadă tot cerul, nu-i păsă de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Moț, cotoiul (doar cu el locuiește în apartament), șerpuiește printre pozele răposaților, înfoiat de plăcere și răsfăț. Între palmele stăpânei, lin plimbate peste bla-na de tigru în miniatură, spinarea se unduiește moale; bumbii privirilor licare lenevoși. (Simte că și de acolo, din groapă, Liviu îl dușmănește de Dedu). Animal inteligent!"