Un funcționar bancar, scriitor în timpul liber, un agent secret cu harul povestirii și un profesor sirian venit în Timișoara sa descopere sensul unui straniu manuscris din Alep trebuie să pună capăt unei conspirații la fel de vechi ca și istoria cunoscută într-o singură zi. Un thriller în care erudiția lui Umberto Eco se împletește cu stilul alert al lui Dan Brown, scris într-un mod aparte, care își poartă cititorii din Alexandria în Babilon și de la Odessa la Timișoara, locul în care se va desluși întreaga Taină. Se poate spune că unele cărți au magie. Asta e singura explicație pentru care, fără să te avertizeze, te absorb în povestea lor și îți aprind imaginația. lar Heruvim este, cu siguranță, una dintre ele. Am înțeles de ce erau încrâncenați când vorbeau despre Dumnezeu într-o singură zi. O zi e de ajuns pentru o viață. O zi în care moartea a alergat pe lângă mine, am plâns, am râs și am căutat una dintre cele mai mari taine. Sau să fi fost o comoară?... Și în care am reîntâlnit iarăși lumina acelui loc de care vă spuneam, un loc pe care acum nu aș mai ști să îl găsesc. Fragment din romanul "Heruvim" de Adrian Petru Stepan: "Nu era nimic extraordinar în planurile germane cu Lenin. După izbucnirea conflictului, fiecare a încercat să atragă de partea sa țările neimplicate sau să le prăbușească pe cele deja participante. Câtă curte a fost făcută României, Italiei sau Imperiului Otoman... Pe de altă parte, fiecare încerca să își destabilizeze inamicii. Spioni nemți începuseră să le vorbească egiptenilor de jihad, de Războiul sfânt împotriva englezilor asupritori. Iar aceștia din urmă stârneau triburile arabe împotriva turcilor. Lawrence al Arabiei și-a câștigat renumele conducându-i pe beduini în lupta contra soldaților turci din Siria. Partea amuzantă vine tot de la englezi: în vreme ce generalii egipteni se dădeau de ceasul morții pentru a-i face pe arabi să lupte pentru independență, generalii Perlei Coroanei, India, se opuneau revoltei arabe, temându-se că asta le va da aripi și musulmanilor indieni. Ajunseseră ofițerii englezi să se amenințe unii pe alții prin sălile Palatului Buckingham. De organizarea trimiterii lui Vladimir Ilici în Rusia s-a ocupat un secretar de stat din Ministerul de Externe german, Arthur Zimmermmann. Asta, diplomat, înțelegea foarte bine nevoia lui Lenin de a nu fi asociat cu germanii, dușmanii țării sale, și a reușit să organizeze plecarea să astfel încât să pară a avea cât mai puține legături cu ofițerii Kaiserului. Chiar dacă la plecare mulți din compatrioții săi exilați în Elveția îl acuzau de trădare. Și chiar nu se înșelau, fiindcă băiatul ăsta, aparent cu principii, furnizase dușmanilor patriei sale, Rusia, informații și rapoarte care ar fi trebuit să îl aducă în fața plutonului de execuție pentru înaltă trădare. Așa că Lenin ajungea, pe 18 aprilie, în Sankt Petersburg, după o călătorie de două săptămâni, cu dorința de a deturna revoluția burgheză, dar și cu tolba plină de bani nemțești necesari organizării revoluției bolșevice. Nici măcar revoluțiile nu sunt gratuite. Nu îți spun povești. Astea sunt date confirmate de istoricii ce s-au ocupat de perioada asta. Ceea ce nu ne spun istoricii „serioși” este că acest Zimmermmann, cunoscător al spiritului slav și al afacerilor internaționale, era precaut și nu îi plăcea să aibă „toate ouăle în același cos”. Așa că, puțin după ce Lenin începuse propaganda ce avea să aducă Revoluția din octombrie, Arthur Zweig pornea cu a doua parte a finanțării promise. De ce aleseseră nemții să apeleze la acest genial, dar ciudat agent, nu știu. Ce am reușit noi să dibuim – după niște verificări ce ți s-ar părea de necrezut să fi fost făcute de niște condamnați – este că domnul Zweig a primit un săculeț cu diamante de la Banca Rotschild din Viena, destinatarul său urmând a fi tovarășul Vladimir Ilici. De la Viena, spre nenorocirea sa și norocul nostru, Zweig ajungea la Timișoara. Acum să nu crezi că am aflat toate astea doar plimbându-ne pe net de pe calculatoarele penitenciarului. Am plătit bine un muzeolog pentru a umbla prin arhive și a cere informații unor colegi de-ai săi de la Viena și Praga. Un băiat isteț, ce ne-a costat mai puțini bani și mai mulți nervi. Dar a făcut, până la urmă, treabă bună. Un iubitor de obiecte de artă, resortisant al Republicii italiene, ne-a ajutat și el. Am putea spune că suntem o multinațională. Ca Lenin acceptase ajutorul germanilor știam. Mai departe, trebuia să dau crezare istoriei spuse de Profesor."
