Hopeless. Fara speranta

Ai prefera să afli un adevăr care te va lăsa fără speranță, sau să crezi mai departe în minciuni?  Îndrăgită autoare de bestselleruri Colleen Hoover istorisește o fascinantă poveste a doi tineri cu un trecut tulburător, care pornesc într-o pasionantă și palpitantă călătorie pentru descoperirea sensurilor vieții, iubirii, încrederii și, mai presus de orice, a puterii vindecătoare pe care numai adevărul o poate avea. Sky, eleva în ultimul an de liceu, îl cunoaște pe Dean Holder, un tip cu o reputație îndoielnică, rivalizând cu a ei însăși.Încă de la prima lor întâlnire, acesta o îngrozește și, în același timp, o captivează. Ceva inexplicabil legat de el îi declanșează amintiri din adâncurile trecutului ei tulbure, dintr-o perioadă aproape ștearsă din memoria ei. Deși Sky e hotărâtă să se țină la distanță de el, insistențele lui neabătute și zâmbetul enigmatic îi doboară barierele protectoare, iar legătura dintre ei crește în intensitate. Însă misteriosul Holder ascunde, la rândul lui, destule secrete, iar de îndată ce acestea sunt dezvăluite, Sky cunoaște o transformare ireversibilă, iar capacitatea ei de a avea încredere în semeni poate deveni o pierdere colaterală provocată de adevăr. Numai înfruntând cu mult curaj dezvăluirile crude, Sky și Holder pot spera să-și vindece rănile sufletești și să găsească o cale de a trăi și de a iubi pe deplin. Fără speranță este un roman care vă va tăia respirația, captivându-vă și amintindu-vă de prima voastră iubire. Fragment din roman: "Ochii îi fug prin parcarea magazinului de parcă ar căuta o cale de scăpare, apoi oftează, după care îmi căuta din nou privirea. Multitudinea reacțiilor lui mă derutează al naibii de rău. Acum pare aproape dezgustat la vederea mea, și în clipa imediat următoare practic sare pe mine. De obicei, mă pricep destul de bine să-i descifrez pe alții, dar dac-ar fi să emit o presupunere despre Holder, pe baza ultimelor două minute petrecute împreună, aș fi nevoită să afirm că suferă de dublă personalitate. Bruștele lui treceri de la frivolitate la ardoare mă descumpănesc. — Poate că sună penibil, îmi zice, dar zău că-mi pari cunoscută. Te superi dacă te întreb cum te cheamă? Dezamăgirea se instalează imediat cum replica pentru agățat îi iese de pe buze. E unul dintre tipii ăia. Știți care. Tipii incredibil de superbi, care pot avea pe oricine, oricând, oriunde, și sunt conștienți de asta. Tipii care n-au nevoie decât să etaleze un zâmbet șiret, sau gropițe în obraji, ca s-o întrebe pe o fată cum o cheamă, iar ea să se prelingă până când ajunge în genunchi în fața lui. Tipii care-și petrec serile de sâmbătă intrând pe ferestrele fetelor. Mă simt extrem de dezamăgită. Îmi dau ochii peste cap și bâjbâi cu mâna în spate, după clanța portierei. — Am un iubit, îi zic, servindu-i minciuna. Mă întorc, deschid portiera și mă urc în mașină.. Când dau s-o închid după mine, mă pomenesc că refuză să se clintească. Îmi ridic privirea și-i văd mâna încleștată pe marginea de sus a portierei, ținând-o deschisă. Iar în ochii lui zăresc o disperare intensă care-mi trimite fiori reci prin brațe. Doar mă privește, și mă trec fiorii? Ce naiba am? — Numele. E tot ce vreau de la tine. Stau să mă gândesc dac-ar trebui sau nu să-i explic că numele meu nu i-ar servi la nimic în strădaniile lui de hărțuire. Sunt, mai mult decât probabil, singura adolescentă de șaptesprezece ani din America rămasă fără o prezență online. Fără să-mi iau mâna de pe clanță, îl bombardez cu o privire de avertisment. — Îmi dai voie? rostesc tăios, săgetând cu privirea mână care mă împiedica să-mi închid portiera. Dar ochii îmi coboară încet spre tatuajul întipărit cu litere mici pe antebrațul lui. Hopeless Nu mă pot abține să râd în sinea mea. Astăzi, sunt în mod evident ținta răzbunărilor sorții. În sfârșit, fac cunoștință cu unicul tip pe care-l găsesc atrăgător, și uite-l că e unul care s-a lăsat de liceu și mai are și tatuat cuvântul incurabil. Acum deja m-am enervat. Mai trag o dată de portieră, dar el nici nu se clintește. — Spune-mi numele tău. Te rog. Iar disperarea din ochii lui în timp ce spune te rog îmi provoacă o surprinzător de înțelegătoare reacție, total nepotrivită.. Sky, îi răspund brusc, simțind dintr-odată compasiune față de suferință evident ascunsă în spatele ochilor aia albaștri ai lui. Ușurința cu care cedez la rugă.mintea lui, doar la o simplă privire, mă face să mă simt dezamăgită de mine însămi. Dau drumul portierei și ambalez motorul. Sky, îl aud repetând, pentru sine; stă să se gândească o clipă, după care clătină din cap, de parcă n-ar fi primit răspunsul corect la întrebarea lui. Ești sigură? mă întreabă, aplecându-și capul într-o parte. Dacă sunt sigură? Ce, își închipuie că sunt Shayna/Shayla și nici măcar nu știu cum mă cheamă? Îmi dau ochii peste cap și mă sucesc pe scaun, scoțându-mi din buzunar cartea de identitate, pe care i-o vâr în ochi. — Sunt destul de sigură că știu cum mă cheamă., ripostez. "